Ministerul Educației anunță plata a 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a anunțat miercuri seară că, în cursul lunii martie, Ministerul Educației și Cercetării a achitat tranșele aferente diferențelor salariale, precum și dobânzile rezultate din aplicarea hotărârilor judecătorești, corespunzătoare anului de plată 2025.

Valoarea totală a sumelor virate a fost de 244 de milioane de lei, potrivit informațiilor transmise de oficial.

Ministrul a explicat că, începând cu luna aprilie 2026, instituția va continua procesul de plată pentru diferențele salariale și dobânzile stabilite prin hotărâri judecătorești, aferente anului de plată 2026. Acesta a precizat că aceste plăți vor fi realizate etapizat, cu termen final stabilit pentru data de 31 decembrie 2026.

De asemenea, Mihai Dimian a arătat că, în luna iunie, urmează să fie achitată tranșa a cincea, reprezentând 35% din totalul diferențelor salariale stabilite prin Ordonanța de Urgență nr. 48/2022. Valoarea acestei tranșe este estimată la aproximativ 326 de milioane de lei.

„Începând cu luna aprilie 2026, ministerul va pune în plată tranşele diferenţelor salariale şi dobânzile rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătoreşti, aferente anului de plată 2026, cu termen de finalizare 31 decembrie 2026.

De asemenea, în luna iunie, se va achita tranşa V de 35% din totalul diferenţelor salariale rezultate prin aplicarea OUG nr. 48/2022 în valoare totală de aproximativ 326 milioane lei”, a transmis ministrul Mihai Dimian pe pagina sa de Facebook.

Ministerul Educației și Cercetării a transmis că, pentru luna februarie 2026, au fost deja efectuate plățile aferente anului 2025, iar începând cu drepturile salariale aferente lunii martie 2026 au fost incluse în plată sumele corespunzătoare anului 2026.

Totodată, instituția a menționat că tranșa a cincea din diferențele salariale va fi achitată odată cu plata drepturilor salariale pentru luna mai 2026, cu data efectivă de plată stabilită pentru 14 iunie.

În plus, autoritățile au subliniat că întregul proces de plată este reglementat prin Ordinul nr. 3226 din 18 februarie 2026, care stabilește procedura de efectuare a plăților titlurilor executorii pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat.

Sindicatele acuză întârzieri și blocaje în teritoriu

Reacția ministrului vine în contextul unor acuzații formulate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, care au susținut că Ministerul Educației ar bloca plata drepturilor salariale câștigate în instanță de cadrele didactice.

Sindicaliștii au transmis că, potrivit informațiilor primite din teritoriu, plățile programate pentru luna aprilie 2026 ar fi fost amânate în mod abuziv în situațiile în care sumele depășesc 10.000 de lei. Aceștia au arătat că blocajul persistă în ciuda faptului că verificările și auditul efectuate la nivel local au confirmat corectitudinea calculelor.

Totodată, reprezentanții sindicatelor au atras atenția că suspendarea plăților s-ar face fără temei legal și în contradicție cu deciziile instanțelor judecătorești. Ei au calificat situația drept una extrem de gravă, susținând că Ministerul Educației și Cercetării ar refuza, implicit, executarea unor sentințe obligatorii, ceea ce ar reprezenta o încălcare deliberată a drepturilor angajaților din sistemul de învățământ.

„Conform informaţiilor primite din teritoriu, achitarea sumelor programate pentru luna aprilie 2026 este amânată abuziv în cazurile în care valoarea acestora depăşeşte 10.000 de lei. Acest blocaj persistă, deşi verificările şi auditul efectuat la nivel local au confirmat deja corectitudinea calculelor. Suspendarea plăţilor se face fără niciun temei legal, în contradicţie directă cu deciziile instanţelor.

Atragem atenţia că ne aflăm în faţa unei situaţii extrem de grave: Ministerul Educaţiei şi Cercetării refuză, în mod implicit, executarea unor sentinţe obligatorii.

Este inacceptabil ca tocmai instituţia care ar trebui să garanteze drepturile angajaţilor din educaţie să devină cea care le încalcă în mod deliberat”, a fost poziția oficială a Federației „Spiru Haret”.

Mecanismul detaliat de eșalonare a plăților

În replică, ministerul a reiterat că plățile se realizează conform cadrului legal și a detaliat mecanismul de eșalonare a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești definitive. Astfel, instituția a precizat că plata acestor drepturi se face în tranșe, pe o perioadă de cinci ani, în funcție de momentul în care hotărârea devine executorie.

Potrivit regulilor prezentate de minister, în primul an de la data la care hotărârea devine executorie se achită 5% din valoarea titlului executoriu, în al doilea an 10%, plățile continuând până în al cincilea an, astfel:

  • în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
  • în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
  • în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
  • în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
  • în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
Cum se va face esalonarea platilor
SURSA FOTO: Capital – Cum se va face esalonarea platilor