Klaus Iohannis a semnat astăzi, 4 ianuarie, un decret prin care o serie de categorii de bugetari vor avea salariul majorat cu 50%. Măsura a fost aprobată de Guvern şi promulgată miercuri. 4 ianuarie, de preşedintele României.

Klaus Iohannis a semnat decretul! Salarii mai mare cu 50% pentru acești români. Banii intră pe card din luna februarie

Este cea mai bună veste pentru bugetari la început de an, după ce Klaus Iohannis a promulgat legea prin care angajaţii care lucrează cu fonduri europene pot să-şi crească veniturile şi cu 50%.

Guvernul a aprobat, prin hotărâre, o majorare salarială pentru personalul care gestionează fondurile europene din programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027, cât şi PNRR.

Astfel, dacă angajatul obţine calificativul „foarte bine”, majorarea salariului va fi de 50%, dacă primeşte „bine”, va avea cu 25% mai mulţi bani, iar dacă obţine „satisfăcător” sau „nesatisfăcător”, nu se aplică majorarea.

Ce prevede noul act normativ intrat în vigoare de miercuri

Practic, actul normativ adoptat de Guvern corelează prevederile legale care reglementează cadrul instituţional şi financiar general aplicabil fondurilor europene prin „introducerea noilor programe operaţionale 2021 – 2027; completarea structurilor, autorităţilor şi instituţiilor publice în care este încadrat personalul care îndeplineşte atribuţii privind gestionarea asistenţei financiare nerambursabile europene, prevăzute de regulamentele europene şi memorandumurile de finanţare aplicabile sau aferente elaborării, gestionării, negocierii şi implementării PNRR; modificarea majorării salariale de la 35% la 50% până la prima evaluare a activităţii/performanţelor profesionale individuale”, potrivit unui comunicat remis recent.

Ce bugetari vor avea salariul majorat

Conform noii legi, majorarea salariului se acordă numai pe perioada cât persoana îşi desfăşoară activitatea în condiţiile OUG nr. 152/2022 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Această măsură este necesară pentru stimularea personalului care gestionează programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027, cât şi PNRR, în vederea realizării investiţiilor cuprinse în PNRR şi pentru a asigura un aparat de lucru suficient de adecvat care să asigure îndeplinirea celor 507 jaloane până la data de 31 august 2026”, se mai arată în noua lege.

Președintele a semnat miercuri mai multe decrete

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 4 ianuarie 2023, mai multe decrete:

Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative referitoare la căutarea automatizată în sistemul automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice (PL-x 448/01.09.2022);
Decret pentru promulgarea Legii privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituționalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 718/16.11.2022);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 6 din Legea educației fizice şi sportului nr. 69/2000 (PL-x 564/04.10.2022);
Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 146/23.03.2022);
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar (PL-x 60/21.02.2022);
Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Androne Liliana-Felicia, președinte al Secției a II-a civile a Curții de Apel Ploiești – pensionare;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător cu grad profesional de curte de apel la Judecătoria Sighișoara a doamnei Boșoteanu Gabriela – pensionare, la data de 10 ianuarie 2023;
Decret privind eliberarea din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni a doamnei Răileanu Elena Cerasela – pensionare.