Bani în plus pe lângă pensia de stat. Pensionarii au parte de un alt venit: Un suport la pensie cu virament lunar

Bani în plus pe lângă pensia de stat. Pensionarii au parte de un alt venit: Un suport la pensie cu virament lunar

SURSA FOTO: Dreamstime - Bani cash

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 10 august 2025, 10:00

În ultimele zile, tema fondurilor de pensii private Pilon II și III a fost intens dezbătută în spațiul public. Discuțiile au vizat modul în care aceste fonduri funcționează și regulile privind retragerea sumelor acumulate. Exemple din alte state europene arată că există restricții clare și taxe considerabile pentru retragerile anticipate. În România, subiectul a readus în atenție necesitatea unei reglementări adaptate realității demografice.

Diferențele majore dintre fondurile private și alte investiții

Liberalul Daniel-Constantin Ciungu a precizat, că fondurile de pensii private, atât Pilon II, cât și Pilon III, funcționează după reguli stricte la nivel global.

Potrivit lui, un fond de pensie nu trebuie confundat cu un portofoliu investițional clasic, cum ar fi acțiunile sau obligațiunile, care pot fi cumpărate și vândute liber.

„Zilele acestea circulă o dezinformare legată de fondul de pensie pilon II și III. Și funcționează pentru că oamenii nu sunt suficient de informați despre ce înseamnă un fond de pensie privat (atât pilon II cât și pilon III).

Evident lumea nu știe diferența dintre un fond de pensie (chiar și privat) și un portofoliu investițional precum acțiunile și obligațiunile ce pot fi cumpărate și vândute într-un mod mai ”liber”.

Fondul de pensie privat este un produs financiar gândit la nivel global fix cu aceste principiu: să fie un fond de pensie. Adică să primești lunar o sumă de bani, pentru care ai contribuit tot lunar”, a scris acesta pe Facebook.

Scopul său este să ofere beneficiarilor sume lunare, în baza contribuțiilor făcute de-a lungul anilor. În Europa, Pilonul II este privit drept un sprijin suplimentar la pensie, cu plăți regulate, nu cu retrageri integrale la un moment dat.

Reguli stricte de retragere a banilor în Europa

Ciungu a subliniat că în majoritatea țărilor europene nu este permisă retragerea integrală a fondurilor de pensii private. El a menționat că, în general, nu se poate scoate mai mult de 30% din sumă, iar această retragere este supusă unor taxe suplimentare. Restul banilor este plătit lunar, conform legislației locale.

A oferit și exemplul Danemarcei, unde există posibilitatea de a retrage întreaga sumă înainte de pensionare, însă cu o taxă de aproape 70%.

„În toată Europa pilonul II este considerat drept un suport la pensie cu virament lunar. Nu poți scoate toată suma odată. Majoritatea sistemelor nu permit să scoți mai mult de 30% (și acelea taxate extra) iar apoi restul lunar.

În Danemarca de exemplu ai putea scoate toată suma odată dacă vrei, până să ajungi la pensie, dar vei plăti o taxă de aproape 70% din valoarea totală.. adică mai nimeni nu scoate banii. Iar după ce ajungi la pensie ai putea la fel dar vei plăti peste 40% taxă la stat, dacă ai face o extragere mai mare..

Ideea este să ții sistemul în viață ca să poată investi sănătos pe termen lung și nu să ai persoane care scot suma cu totul pe loc”, a explicat el.

După împlinirea vârstei de pensionare, retragerile mari sunt, de asemenea, puternic impozitate, cu peste 40% din valoarea extrasă. Aceste măsuri, spune Ciungu, sunt menite să mențină sustenabilitatea sistemului și să încurajeze investițiile pe termen lung.

Necesitatea unei reglementări clare în România

În mesajul său, Ciungu a afirmat că România are nevoie urgentă de reguli clare privind retragerea banilor din Pilonul II și III, având deja exemple funcționale din alte țări.

El a subliniat că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are obligația să elaboreze legislația necesară și să o propună Guvernului și Parlamentului.

Potrivit acestuia, două aspecte l-au deranjat cel mai mult. Primul este lipsa dezbaterii publice și a unei comunicări clare din partea ASF.

„Reglementarea scoaterii banilor din pilonul II si III este necesară. Avem exemplele din alte țări.

ASF are obligația să vină cu legislație pentru asta, către Guvern și Parlament. Ce m-a deranjat cel mai mult sunt 2 aspecte:

– lipsa dezbaterii publice și a comunicării clare, din timp, din partea ASF. Domnul Petrescu explică bine, dar a venit prea târziu cu ele.
– lipsa adaptării la durata de viață curentă din România”, a menționat Ciungu.

Al doilea punct vizează lipsa adaptării regulilor la realitatea demografică din România.

Probleme legate de speranța de viață și vârsta de pensionare

Ciungu a atras atenția că speranța de viață la bărbați în România este de aproximativ 72 de ani. În aceste condiții, pensionarea la 65 de ani lasă o perioadă scurtă pentru ca un beneficiar să primească integral contribuțiile acumulate, dacă și-ar dori acest lucru. A adăugat, totuși, că banii din fondurile private se moștenesc, spre deosebire de pensia de stat.

„Suntem la 72 ani la bărbați.. ieși la pensie la 65 și nu ai timp să primești toți banii dacă vrei (și da știu că se moștenesc, spre deosebire de pensia de la stat)”, încheie liberalul.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.