Modul greșit de plată al pensiilor. Florin Călinescu cere lege nouă la pensiile private: Devine penal, nu?

Modul greșit de plată al pensiilor. Florin Călinescu cere lege nouă la pensiile private: Devine penal, nu?

SURSA FOTO: Dreamstime „Florin Călinescu: Pensiile sunt gestionate prost de stat. Pasivitatea românilor alimentează aceste probleme”

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 18 septembrie 2025, 00:01

Florin Călinescu a vorbit la TV despre pensii și salarii. El a criticat modul în care statul român administrează banii contribuiților și felul în care cetățenii români acceptă situația. Călinescu a explicat de ce consideră sistemul nedrept și cum birocrația, împreună cu pasivitatea românilor, alimentează aceste probleme.

Florin Călinescu critică modul în care statul român gestionează pensiile

Florin Călinescu critică felul în care statul și românii gestionează pensiile și salariile. El spune că sistemul e plin de birocrație și că problemele continuă și pentru că populația acceptă situația. El și-ar fi dorit să primească toți banii din contribuțiile sale la Pilonul 2 odată, nu lună de lună, pentru că asta fusese promisiunea inițială a programului.

A precizat că pensia lui nu este „cadoul statului”, ci rezultatul contribuțiilor plătite constant timp de 45 de ani. Potrivit spuselor sale, tot acest sistem, pe care l-a numit „o mizerie”, funcționează cu acceptul și pasivitatea oamenilor.

„Dă-mi toți banii odată și nu mai am treabă cu tine lună de lună. Dă-mi toți banii din pilonul ăsta, acum. Asta a fost promisiunea acestui program. Pensia mea nu e de stat. Tu nu-mi dai banii de buzunar. Eu am cotizat lună de lună.

Ai putut să-mi iei 45 de ani banii fiecare lună, de ce n-ai vomitat atunci? Vreau să-mi dai, ok, pensia de stat, dar nu spune că e pensie de stat, că nu-mi faci nicio favoare.

Băi, băiatule, deci tu mă obligi să dau pensie, și pe patron și pe mine, că patronul devine penal, nu? Dacă nu achită toate astea, și salariatul și el. Și, pe urmă, începe târguiala și văicăreala asta. Această mizerie care se întâmplă în țara noastră și în multe țări ale lumii este cu complicitatea populației. Punct”, a declarat el la „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”.

Călinescu: „Din 1990 încoace, pensia a fost folosită ca masă de manevră”

Încă de anul trecut, Florin Călinescu spunea că pensiile sunt un drept, fiind construite pe baza unei promisiuni din partea statului, care se angajează să ofere într-un anumit număr de ani un venit necesar pentru un trai decent.

Totuși, spune el, statul român a fost întotdeauna înșelător în acest domeniu. Din anul 1990 încoace, pensiile au fost manipulate politic, statul ascunzând unul dintre cele mai mari jafuri comise împotriva cetățenilor: pensiile.

„Cetățeni, pensia dumneavoastră, pensiile de oameni normali, nu acele chestii nerușinate, astronomice, este un drept.

Tu ți-o constitui pe baza unei promisiuni, statul promițându-ți că, într-un număr de ani, ți-o întoarce un necesar pentru a avea un trai decent. Întotdeauna statul, în acest capitol, a fost un hoț. Ceaușescu nu și-a permis chestia asta.

Din 1990 încoace, pensia a fost folosită ca masă de manevră, statul ascunzând poate unul dintre cele mai mari jafuri făcute la adresa cetățenilor: pensia”, afirma Călinescu, anul trecut.

Ce pensie are Florin Călinescu?

În prezent, nu există informații publice actualizate privind valoarea exactă a pensiei sau a veniturilor din activitățile profesionale ale lui Florin Călinescu.

Totuși, în declarația de avere depusă pentru alegerile europarlamentare din anul 2024, Călinescu a raportat un salariu total de 9.170 de lei pentru anul anterior. El deține patru imobile în Timișoara, București și Brașov, precum și 100.000 de euro în conturi bancare și 40.000 de euro împrumutați către propria firmă, FCMC Impex SRL.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.