Acestea sunt soluţiile identificate în cadrul conferinţei AgriFinance, desfăşurată joi, pentru creşterea accesului la finanţare pentru firmele din domeniul agricol şi, implicit, dezvoltarea acestui sector al economiei.

"Utilizaţi forţa voastră să impuneţi statului să facă schimbările necesare cu privire la comasarea terenurilor, cadastru, sistem de irigaţii etc. Voi aveţi o voce importantă şi puteţi face lobby la Guvern în acest sens", a declarat joi, în cadrul conferinţei, Jan Glas, managing partner TPA Horwath, adresându-se băncilor comerciale.

La rândul său, Ramona Ivan, director al direcţiei Relaţii Externe şi Finanţări Structurale în cadrul CEC Bank, a precizat că, pentru a obţine mai uşor finanţare de la bănci, fermierii trebuie să vină pregătiţi la bancă, să aibă şi un aport propriu şi să creadă în propriile proiecte.

Directorul general al Raiffeisen Leasing, Felix Daniliuc, susţine că solicitantul trebuie, în primul rând, să îl facă pe finanţator să înţeleagă ce vrea să obţină cu fondurile solicitate. "Vreau să înţeleg ce vrei să obţii cu utilajul respectiv. Să vă uitaţi cu foarte mare atenţie la ce înseamnă ofertele financiare. Care este costul total al unei finanţări. Suntem în continuare în spiritul dâmboviţean de a ne uita doar la marjă. Uitaţi-vă la detalii pentru că acolo este ceva ascuns de regulă. Poţi obţine rezultate diferite, doar dacă faci lucrurile diferit", a explicat Daniliuc.

Pe de altă parte, Robert Rekkers, CEO Agricover Credit IFN, consideră că fermierii români sunt foarte legaţi de businessul lor, fapt care se vede din rata scăzută de neperformanţă a creditelor agricole, de maxim 4%, în comparaţie cu 20 – 30% pe întregul sistem. "Când am vorbit de credite neperformante, cât au pierdut băncile, nu am fost foarte corect faţă de fermieri. În agricultură, creditele neperformante sunt mult mai mici. Maxim 4%. Asta înseamnă că fermierii sunt legaţi de businessul lor. Faceţi altceva decât şmecherii, ce am văzut foarte des în România. Gândiţi în hectare! Olanda gândeşte deja în metri pătraţi", a mai spus Rekkers.

La rândul lor, antreprenorii recomandă băncilor să aibă în vedere şi educarea clienţilor care solicită credite. "Cel mai important este să se înceapă cu o strategie de exerciţii financiare. Este o lipsă totală de educare financiară a noastră ca şi practicieni în agricultură. Trebuie început cu finanţări în sume foarte mici şi să se urmărească o relaţie de lungă durată. Ştiu că nu este foarte atractiv pentru bănci pe termen scurt, dar este rentabil pe termen lung", a menţionat antreprenorul Ion Alexandru Dumbravă, proprietarul unei ferme ecologice.

SURSA: Agerpres