Băncile americane au trecut testele de stres
Rezerva Federală americană a anunţat joi că toate cele 31 de mari bănci americane au trecut prima parte a testelor anuale de stres, care simulează capacitatea băncilor de face faţă unei crize economice.
Aceasta înseamnă că într-un scenariu de recesiune severă, raportul de capital tier 1 al acestor bănci va rămâne deasupra pragului minim de 5% avut în vedere de Fed. Însă testele au arătat că o serie de mari bănci ar putea avea probleme în conformitate cu cel mai sever scenariu al Fed, potrivit căruia pierderile din credite la cele 31 de bănci ar urma să se ridice la 340 de miliarde de dolari. Principalele bănci de investiţii Goldman Sachs, JPMorgan Chase şi Morgan Stanley au înregistrat cele mai slabe performanţe, în condiţiile în care raportul de capital tier 1 al Goldman Sachs a scăzut până la 6,3%, în cazul JPMorgan până la 6,5%, iar în cazul Morgan Stanley la 6,2%.
"Testele noastre de stres sunt destinate să garanteze că aceste bănci au suficient capital pentru a putea continua să acorde credite companiilor şi gospodăriilor americane chiar şi în situaţia unei crize economice", a declarat guvernatorul Federal Reserve, Daniel K. Tarullo.
Rezultatele celei de a doua părţi a testelor de stres se vor publica săptămâna viitoare şi vor determina dacă Fed va permite băncilor să majoreze dividendele sau să răscumpere acţiuni. În cea de-a doua fază a exerciţiului, Fed va utiliza criterii calitative pentru a evalua cât de bine îşi gestionează băncile riscurile.
Aceasta a fost cea de a cincea rundă de teste de stres derulate de Fed după criza financiară din 2009. Cele 31 de bănci supuse testelor reprezintă peste 80% din activele bancare americane.AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





