Banca Naţională a României (BNR) va accepta titlurile de stat în valută emise de Ministerul Finanţelor Publice drept garanţie la facilitatea de credit Lombard, dar ar putea calcula colateralul prin aplicarea unei marje la valoarea titlului.

„Lucrăm la regulament şi, în următoarele luni, vor putea fi acceptate titlurile în valută drept garanţie la Lombard. La fel ca Banca Centrală Europeană (BCE), vom aplica un haircut (marjă la valoarea nominală) pentru aceste titluri în valută, care va diferi pe mai multe paliere, în funcţie de volum, maturitate şi alte elemente”, au explicat pentru MEDIAFAX oficiali ai Băncii Naţionale a României (BNR).

Pe de altă parte, banca centrală nu are în vedere să realizeze şi operaţiuni repo cu titluri de stat în valută, prin care ar putea injecta lichiditate în euro în piaţa interbancară. Principalul motiv pentru a refuza astfel de instrumente îl reprezintă faptul că BNR nu doreşte să-şi asume un risc valutar şi să ofere, printr-un eventual preţ cerut băncilor, indicii privind propriile predicţii pe cursul de schimb.

Băncile au titluri de stat de 2,3 miliarde de euro

BNR acordă lichidităţi în lei băncilor comerciale prin facilitatea de creditare pe termen scurt (credite Lombard), pentru care practică o dobândă cu patru puncte procentuale peste rata de politică monetară. În prezent, rata dobânzii la creditul Lombard este de 12% pe an.

Băncile româneşti au în portofoliu titluri de stat în valută de aproximativ 2,3 miliarde euro. Cele mai importante portofolii de titluri de stat în valută sunt deţinute de Raiffeisen Bank, BCR, BRD- Groupe Societe Generale, Unicredit, CEC şi Bancpost.
Banca centrală practică şi operaţiuni repo şi revers-repo, prin care injecteză sau atrage lichiditate din piaţa interbancară, dar excluiv prin titluri de stat în lei.

Băncile au apelat, în octombrie, la împrumuturi de 19,4 miliarde lei prin facilitatea de creditare pe termen scurt Lombard acordată de BNR, cu 21% mai mult decât suma atrasã în lunile aprilie – septembrie şi cu 40% peste valoarea din septembrie.

Totuşi, nivelul creditării prin Lombard se situează cu mult sub valorile din toamna anului trecut şi începutul lui 2010. Băncile au împrumutat de la banca centrală numai în luna octombrie 2008 suma record de 48,9 miliarde lei, pe fondul tensiunilor existente la acea vreme pe piaţa monetară locală.

SURSA:Mediafax