Bancherii prevăd o explozie a cursului valutar: Moneda euro va ajunge la 4,65 lei în lunile care urmează
Un procent de 80% dintre reprezentanţii mediului financiar anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, se arată într-un studiu al CFA Romania.
Majoritatea dintre aceştia apreciază că leul va atinge în următoarele 6 luni, 4.6177 lei pentru un euro. Pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4.6523 lei/euro.
Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2018/septembrie 2017) a inregistrat o valoare medie de 2,55%.
Sunt de remarcat anticipatiile de majoare a ratelor de dobanda la leu atat pentru scadentele pe termen scurt (3 luni) cat si pentru cele pe termen mediu (5 ani).
Rata medie a ROBOR cu scadenta de 3 luni anticipata peste 12 luni este 1,67%, iar yield-ul la obligatiunile suverane denominate in lei cu scadenta de 5 ani este de 3,44%.
Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica, a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 2011 reprezentand un indicator prin care doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor finaniari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.
Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni iar participantii sunt membri ai CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenelor CFA.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




