Potrivit sursei citate, peste 90% dintre debitori au optat pentru apartamente cu două sau cu trei camere.

Banca Românească dispune în prezent de o limită de creditare până la finalul anului 2014 de aproximativ 190 de milioane de lei pentru programul 'Prima Casă', iar dobânda pentru creditele acordate prin acest program este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,5%.

'Clienţii Băncii Româneşti pot contracta, până la sfârşitul lunii decembrie, împrumuturi totale în valoare de aproape 190 de milioane de lei prin programul 'Prima Casă'. Fondurile sunt suficiente pentru actualul nivel al cererii', a declarat directorul Diviziei Produse şi Segmente Retail Banca Românească, Dan Grigoriu.

Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru achiziţia locuinţelor finalizate, inclusiv cele construite şi date în exploatare de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), valoarea maximă finanţată este de 57.000 de euro (echivalentul în lei), iar pentru creditele de achiziţie a locuinţelor noi, destinate achiziţionării după finalizare, limita maximă este de 66.500 de euro (echivalentul în lei).

Clienţii Băncii Româneşti trebuie să achite un avans de minimum 5% din valoarea împrumutului.

'Dacă ne referim la profilul celor care accesează programul 'Prima Casă', vorbim de tineri cu vârsta cuprinsă între 30 şi 35 de ani, în general cu studii medii, care optează pentru împrumuturi cu o valoare medie de 155.000 de lei (echivalentul a 35.000 de euro) şi pentru o perioadă de rambursare de 30 de ani. Peste 90% dintre debitorii Băncii Româneşti din programul 'Prima Casă' au cumpărat apartamente cu două sau cu trei camere', a precizat Dan Grigoriu.

De la începutul programului guvernamental 'Prima Casă', în 2009, Banca Românească a acordat, până la finalul lunii august 2014, peste 5.200 de credite. Banca Românească deţine în prezent o cotă de 4,2% din piaţa creditelor acordate prin programul 'Prima Casă'.

Banca Românească are un indice de solvabilitate de circa 17,73%.

SURSA: Agerpres