După analiștii CFA România, care văd un curs undeva peste 4,8 lei pe euro, anul viitor, vine și rândul economistului șef al ING să contrazică fundamentele pe care a fost construit bugetul liberal. ING este chiar banca unde Florin Cîțu a lucrat ani la rândul, ca economist șef și șef al trezoreriei.

Premierul Ludovic Orban a anunțat luni în plenul Parlamentul, în cadrul procedurii de angajare a răspunderii guvernului pe bugetul pe anul viitor, că acesta a fost construit pe o creștere economică de 4,1%, o rată a inflației de 3,1% și un curs mediu de 4,75 lei pentru un euro. Nu același lucru susțin economiștii.

Estimăm un curs euro/leu de 4.82 pentru iunie 2020 și 4.85 pentru decembrie 2020, spune economistul șef al ING Bank, Ciprian Dascălu, citat de Hotnews.

Prognozăm o rată a inflației la 3.3% pentru finalul anului 2020. Se vor menține presiunile inflaționiste din partea cererii”, răspunde Dascălu, când e întrebat de inflația de anul viitor. Dar cei care se așteaptă ca BNR să-și modifice dobânda-cheie în 2020 ar putea aștepta încă un an. ”Ne așteptăm că rata cheie a BNR să rămână neschimbată la 2.50% pe parcursul anului 2020”, a precizat Dascălu.


Te-ar putea interesa și: