Purtătoarea de cuvânt a Băncii centrale a Ciprului, Aliki Stylianou, a declarat că acest subiect nu a fost discutat. ‘Decizia de a vinde aur este o decizie care trebuie luată de Consiliul director al Băncii centrale a Ciprului. Acest subiect nu a fost discutat şi nici se află pe agenda discuţiilor’, a declarat Stylianou.

Potrivit unui document al Comisiei Europene publicate de Financial Times, oficialii ciprioţi au acceptat să vândă aur în valoare de 400 milioane de euro din rezervele Băncii centrale pentru a ajuta la finanţarea unei părţi din programul de sprijin. La preţurile actuale, pentru a strânge 400 milioane de euro Ciprul ar fi nevoit să vândă 10,36 tone de aur, în condiţiile în care la finele lunii februarie rezervele sale de aur se situau la 13,9 tone.

Ştirea că Ciprul va vinde o mare parte din rezervele ale de aur a pus presiune pe cotaţia aurului. Miercuri, cotaţia unciei de aur a scăzut cu 1,65% până la 1.558 dolari. O vânzare de aur de talia celei sugerate de Financial Times ar fi cea mai mare vânzare de aur derulată în Europa după ce banca Franţei a vândut 17,4 tone de aur în 2009.

Ciprul ar urma să semneze vineri la reuniunea de la Dublin a Eurogrupului un program de finanţare în valoare de 10 miliarde de euro cu creditorii internaţionali. Însă înainte de eliberarea banilor, acordul trebuie ratificat de şase parlamente naţionale şi de guvernele altor 10 state membre ale zonei euro.

SURSA: Agerpres