Banca Comercială Carpatica va supune aprobării acţionarilor, la 9 octombrie, majorarea capitalului social cu 63,5 milioane de lei, la 342,45 milioane lei, prin aport de numerar din partea acţionarilor, precum şi alegerea a doi noi membri ai Consiliului de Supraveghere.

În prezent, capitalul social al Băncii Carpatica (BCC) este de 278,95 milioane lei.

“Motivul majorării constă în capitalizarea băncii pentru a asigura o rezistenţă mai bună la şocurile macroeconomice şi sistemice şi pentru a susţine liniile de afaceri ale băncii”, se arată în convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA).

Majorarea capitalului social urmează a fi realizată prin emiterea a 635 de milioane de acţiuni noi, la un preţ de emisiune de 0,1 lei/acţiuni, egal cu valoarea nominală.

Acţionarii băncii îşi vor putea exercita drepturile de preferinţă în 60 de zile de la publicarea deciziei acţionarilor în Monitorul Oficial, iar pentru fiecare acţiune deţinută se vor putea subscrie 0,2276 acţiuni.

Pierdere de 106 mil. lei

Alături de omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează 37,93% din capital, în acţionariatul Băncii Carpatica se află, printre alţii, persoanele fizice Antonio Gian Olivo – 6,84%, Lucio Olivo – 8,24%, Alin Albu – 8,21% şi Atlassib – 4,17%.

Banca Carpatica a înregistrat la finele lunii iunie o pierdere de 106,4 milioane lei, aproape dublu faţă de rezultatul negativ din primul trimestru, pe fondul constituirii unor provizioane de 146 de milioane lei, care au anulat profitul operaţional de 40,2 milioane lei realizat la şase luni.

Acţionarii instituţiei de credit au subscris în luna mai titluri în valoare de 50,87 milioane de lei, astfel că BCC şi-a majorat capitalul la 278,95 milioane de lei. Unul dintre partenerii de afaceri ai lui Ilie Carabulea, Corneliu Tănase, şi-a majorat pachetul deţinut la 10,3%, în urma exercitării dreptului de preferiţă.

Carpatica estimează că va înregistra în acest an pierderi de 94,63 milioane lei, de 4,4 ori mai mari faţă de rezultatul negativ de anul trecut, de 21,11 milioane lei.

SURSA: Mediafax