Cele patru aeronave Airbus costa statul roman aproape 155 milioane de dolari si sunt rezultatul unei intelegeri semnate cu compania franceza in 1997, pentru ele platindu-se deja un avans. „Intelegerea initiala era pentru doua avioane de capacitate mare, 300 de locuri, dar acum, in urma unui studiu facut de Tarom si a scaderii pietei din cauza atentatelor din 2001, a reiesit ca aceasta companie are nevoie de avioane de capacitate mica, pentru zboruri in Europa, asa ca vom lua patru avioane a cate 100 de locuri”, explica Traian Panait, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului. El a aratat ca fondurile necesare au ca sursa imprumuturi garantate de stat, asa cum s-a intamplat si in cazul celorlalte aeronave cumparate de Tarom pana acum, si ca primele doua avioane vor veni in intervalul 2005-2006. Pretul avansat este orientativ, si in functie de cifra finala, Tarom poate primi in plus de la Airbus facilitati la plata, piese de schimb si scolarizarea personalului. Cert este ca achizitia avioanelor Airbus a fost planificata cu multi ani in urma de catre guvernul de atunci, condus de Victor Ciorbea, si fie ca oficialitatile recunosc sau nu, este doar o parte din pretul pe care Romania trebuie sa-l plateasca pentru a se bucura de avantajele integrarii in UE.
In 1998, guvernul Radu Vasile a facut un gest similar – de data aceasta in semn de prietenie cu SUA – semnand o intelegere asemanatoare cu Boeing pentru opt avioane, la preturi putin diferite de Airbus, din care au ramas in urma negocierilor ulterioare doar patru. Din acestea, doua au fost livrate in 2001, conform contractului, doua vor intra in flota Tarom in luna noiembrie a acestui an. Flota Tarom este compusa, in prezent, din opt aeronave Boeing 737, sapte avioane ATR si doua aparate Airbus. Acestea din urma au fost contractate in 1991 de catre guvernul condus de Petre Roman, in baza unui imprumut garantat de stat la bancile franceze, cu termen de rambursare de 12 ani. Plata celor doua aeronave Airbus se va incheia in 2004, insa statul si Tarom mai au de achitat inca 200 milioane de dolari in urmatorii zece ani, care inseamna credite, plus comisioanele si dobanzile aferente, pentru aparatele cumparate pana acum. La aceste 200 de milioane de dolari se va adauga un credit de aproape 200 de milioane, contractat probabil tot pentru 12 ani, pentru aeronavele Airbus a caror achizitie se negociaza in prezent. In total, 400 de milioane de dolari, din care Tarom ar trebui sa plateasca jumatate, restul urmand sa fie suportat de stat, aceasta in cazul fericit in care compania va reveni pe linia de plutire. In plus, surse din industrie afirma ca statul a scos din buget in ultimii zece ani alte 500 de milioane de dolari pentru a sprijini financiar compania nationala de transport aerian.
Conform informatiilor furnizate de Tarom, nivelul pierderilor a scazut de la 60 de milioane de dolari in 2000 la 38 milioane USD in 2001, apoi la 29 milioane dolari in 2002, pentru anul acesta estimarea fiind de 19 milioane dolari. „Este bine ca statul roman a sprijinit Tarom prin cumpararea de aeronave noi – acest lucru se intampla si in alte tari – cu atat mai mult cu cat exista sanse destul de mari ca in 2004 -2005 pierderile sa ajunga la zero. Prin dezvoltarea curselor charter, a curselor regionale si celor europene, Tarom ar putea ajunge, in viitor, o companie profitabila. De asemenea, cursele pe distante lungi, cum ar fi spre Beijing, ar trebui scoase”, sustine Nicolae Demetriade, fost director la Tarom. De privatizare nu mai poate fi vorba deocamdata, intr-un context international in care marile companii aeriene au fost greu lovite si au suferit pierderi inimaginabile din cauza atentatelor din 2001 si a epidemiei de pneumonie atipica din primavara acestui an.
Daca Tarom va reusi sa se mentina pe linia de plutire, asa cum estimeaza specialistii, atunci statul roman are toate motivele sa sustina in continuare compania. Daca nici in 2005 compania nu va elimina pierderile, este cazul sa ne intrebam cu ce pret si de ce trebuie sa avem o companie nationala de transport aerian.

Tarom in cifre (2002)

· Numar de angajati: 2.640
· Cifra de afaceri: 201 milioane USD
· Numar de pasageri transportati: 1.110.000 persoane, din care 83% transportati pe curse regulate, 17% pe curse charter
· Factorul de incarcare a avioanelor – 62%
· Venit mediu pe pasager – 162 USD/pasager. Pentru cursele externe, venitul mediu a fost de 173 USD/pasager, pentru cele interne 59 USD/pasager.
· Numar destinatii – 37 destinatii externe, 11 destinatii din Romania, 13 destinatii charter
· Pierderi: 2001 – 38 milioane USD,
2002 – 23 mil. USD, 2003 – 19 mil. USD

Airbus – multe comenzi la Paris Air Show

Nu numai Tarom a comandat avioane Airbus la expozitia dedicata aeronauticii care a avut loc la Paris in urma cu doua saptamani. De fapt, comanda Tarom este probabil cea mai mica, daca tinem cont ca liniile aeriene din Qatar au comandat avioane in valoare de 5,1 miliarde dolari, compania nationala coreeana a comandat aeronave care costa 2,2 miliarde de dolari, iar operatorul national din Emiratele Arabe Unite a anuntat ca isi va imbogati flota cu 41 de aeronave, pentru care va plati 12,5 miliarde de dolari. Qatar Airways va cumpara, pana la sfarsitul lui 2008, 18 avioane de mare capacitate, finantarea fiind asigurata, conform agentiei Reuters, printr-un imprumut sindicalizat de la banci straine, garantat de stat.