Timp de două luni, oficialii OPEC și producătorii non-OPEC, cum ar fi Rusia, au fost vagi cu privire la detalii și foarte convingători prin comentarii, informatii, sugestii și optimismul că se va ajunge la o înțelegere.

Analiștii sunt un pic mai optimişti acum decât la sfârșitul lunii septembrie. Cu toate acestea, se pare că ruptura dintre cei trei mari din OPEC – Arabia Saudită pe de o parte, și Iran și Irak, pe de altă parte – este la fel de mare precum a fost acum două luni.

Șansele de a ministrilor OPEC de a ajunge la o întelegere erau în marja de 50/50, a declarat Amrita Sen, analist pe aspecte legate de petrol şi energie, într-un interviu pentru Bloomberg. Dacă afacere referitoare la un acord cade,  piața petrolului va vedea o "corecție puternică", iar prețul petrolului ar putea ajunge la 20 de dolari, a remarcat Sen. Un eşec are o percepţie negativă pe piață, iar impresia pe care o lasă OPEC este că acesta ar putea fi sfârșitul cartelului, a declarat analistul.

În esență, toți doresc să taie producţie, dar nu există detalii, a continuat să comenteze analistul. În esență, un eşec (din nou) vine din cauza pozițiilor contrare ale Arabiei Saudite, pe de o parte, şi Iran-Irak, pe de altă parte.

Saudiții vor să vadă petrolul la 60 de dolari barilul, dar de data aceasta în jurul aceste valori, şi par ferm în poziția lor că nu vor aproba tăierea producţiei. Arabia Saudită are nevoie de prețuri mai ridicate la petrol pentru a acoperi decalajul bugetar care s-a deschis odată cu prăbușirea prețului petrolului. Iranul și Irakul au o poziţie contrară, în speranța că-i vor pune pe saudiţi la colţ.

Sauditii, pe de altă parte, nu vor ca rivalul regional Iran să fie scutit şi să rămână în afara măsurilor OPEC și să ajungă la nivelul de înainte de sancţiuni.

Conform unui tweet ZeroHedge de luni, saudiții ar fi oferit Iranului înghețarea producţiei la 3,7 milioane de barili pe zi, deşi Teheranul rămâne ferm pe o cotă de 3,97 de milioane de barili.

Irak, la rândul său, solicită o înghețare la 4.546 milioane de barili pe zi, potrivit Dow Jones. Alţi membri ai OPEC, mai ales saudiţii, nu sunt prea binevoitori în ideea de a se mulţumi doar cu o reducere a producţiei.

Discordie din OPEC nu consta în lipsa voinţei sau lipsa de logică, ci este vorba despre "bagajul politic al acestor țări", potrivit analistului Sen.

Te-ar putea interesa și: