Ne paște o nouă pandemie. Experții au indivat ce trebuie să facem pentru ca ea să nu fie la fel de gravă precum criza COVID. În primul rând, primul lucru constă în înțelegerea conexiunii dintre oameni, animale și mediu, spun experții consultați de The Guardian. Finanțarea acestor planuri, acum, nu mai târziu, și cooptarea cât mai multor țări în acest efort global sunt la fel de importante, spun aceștia.

Stuart Turville, un virusolog de la Institutul Kirby, din Australia are un sfat pentru colegii săi.

„Dacă nu sunt finanțați sau doriți, le voi reaminti că trebuie să se țină bine. Într-o zi, lumea va avea mare nevoie de ei”, spune el. „Suntem inteligenți și naivi în același timp”, a punctat el.

Când anume va veni, iarăși, acea zi, este greu de estimat, dar virusologii și specialiștii în boli infecțioase sunt de acord că alte pandemii sunt inevitabile în viitor.

Au apărut după ce oamenii au deranjat mediul natural

„Economia și marile salturi ale progresului tehnologic oferă creșterea standardului de trai în toată lumea, dar pot dezgropa multe lucruri neplăcute”, avertizează el. Un exemplu oferit de cercetător este virusul HIV. Se presupune că HIV a intrat în populația umană de la maimuțe, undeva lângă Kinshasa, acum capitala Republicii Democratice Congo, cândva la începutul anilor 1900. Dar nu a fost identificat la oameni decât la începutul anilor 1980, după ce s-a transmis pe scară mai largă, odată cu creșterea numărului de conexiuni de transport între țări.

„Dezvoltarea zonei Kinshasa a creat infrastructura care a dus virusul mai departe. Apoi, s-a mutat în porturi, apoi în alte orașe, așa cum știm toți. A fost împins de activitatea economică”, explică Turville. Alte virusuri au apărut după ce oamenii au deranjat mediul natural. Virusul nipah, venit de la lilieci, care provoacă encefalită severă la oameni, a apărut pe fondul agriculturii intensive și schimbărilor climatice.

Virusurile, transmise de la o sursă animală

În jur de trei sferturi din toate noile virusuri din ultimele două decenii sunt zoonotice, adică transmise de la o sursă animală, în general lilieci, rozătoare și păsări. Dar deseori, din discuția despre originea lor a lipsit rolul oamenilor. „Din nefericire, factori precum schimbările climatice și distrugerea habitatului vor aduce cu ei surprize, pe măsură ce animalele se chinuie să facă față schimbărilor de mediu produse de noi”, subliniază cercetătorul.

Profesorul Dominic Dwyer, un virusolog care este parte a unei echipe de 14 cercetători ce investighează pandemia COVID pentru Organizația Mondială a Sănătății, este de acord. Aceeași echipă identifică acum studiile care trebuie făcute pentru ca omenirea să fie mai bine pregătită pentru viitoarea pandemie, astfel încât aceasta să fie mai puțin severă. Dwyer spune că un aspect-cheie al pregătirilor pentru viitoarele epidemii va fi înțelegerea interacțiunii dintre om, animale și mediu.

În domeniul bolilor infecțioase această strategie este cunoscută drept abordarea „o singură sănătate” (One Health approach), pentru că implică eforturi de colaborare ale mai multor discipline ce lucrează la nivel local, național și global, pentru a obține o sănătate optimă pentru oameni, animale și mediul.

Ne paște de mult o altă pandemie gripală

O lucrare intitulată „Pregătiri pentru viitoarele virusuri zoonotice” subliniază că experții au avertizat cu privire la izbucnirea unei pandemii precum cea de acum, de ani de zile, catalogând-o în literatura de specialitate drept „Boala X”.

Cassandra Berry, profesoară cercetătoare în imunologie virală de la Universitatea Murdoch din Australia, spune că pentru a răspunde mai repede, țara sa trebuie să „înceapă să instruiască și să investească în viitoarea generație de vânători de virusuri acum”. „Aceste virusuri sunt în așteptare. Viitoarea pandemie va fi cel mai probabil produsă de un virus care se transmite pe cale aeriană, este foarte contagios, este deja existent, se pretează la mutații și are un rezervor animal. Va fi în mod special periculos dacă nu are semne vizibile, dacă se transmite pe nesimțite”, avertizează cercetătoarea.

„Ne paște de mult o altă pandemie gripală și există virusuri care se află la câteva mutații înainte de a trece de la păsări la oameni. Trebuie să finanțăm acum cercetarea pentru a ne pregăti pentru ele”, mai spune ea.