Numărul județelor care intră sub incidența codului galben, a fost extins de la 12 la 27.

De asemenea, informarea de precipitaţii mixte şi vânt valabilă pentru restul ţării a fost prelungită până miercuri seara la ora 20:00. 

Judeţe vizate de Codul galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Botoşani, Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Bacău, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Sălaj, Cluj şi Timiş. 

Conform prognozei, în intervalul 14 ianuarie, ora 14:00 – 16 ianuarie, ora 20:00, în toată zona de munte vântul va prezenta intensificări, în general cu viteze de 65 – 80 km/h şi temporar va ninge. Ninsorile vor fi mai intense în noaptea de marţi spre miercuri (15/16 ianuarie), în special în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali, unde local se vor acumula cantităţi de 10 – 15 l/mp. 

Temporar, pe creste, vântul va sufla tare cu rafale de peste 100 – 120 km/h, la începutul intervalului în Carpaţii Meridionali, apoi şi în restul masivelor, viscolind şi troienind zăpada, determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii. 

Sursa: Antena 3