Conform unui comunicat Moody’s cele nouă state din Uniunea Europeană pot fi afectate de "riscuri financiare şi macroeconomice în creştere generate de criza din zona euro".

Decizia celor de la Moody’s vine după ce în urmă cuo lună Standard and Poor’s, o altă agenţie de evaluare financiară, a redus ratingul Franţei şi Austriei. Moody’s a anunţat că atribuie o perspectivă "negativă" calificativului AAA atribuit Franţei, Marii Britanii şi Austriei, din cauza "prezenţei unor anumite presiuni ale creditului susceptibile să exacerbeze sensibilitatea finanţelor publice şi a programelor de austeritate în faţa oricărei noi deteriorări a conjuncturii economice şi a situaţiei financiare europene".

Ministrul francez de Finanţe a declarat că "a luat act" de acestă decizie şi consideră că ea este determinată de "riscurile existente în zona euro". La rândul său, ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a calificat decizia Moody’s drept o "revenire la realitate", considerând că aceasta este "o dovadă, în situaţia mondială actuală, că Marea Britanie nu poate renunţa la rezolvarea problemei datoriei sale".

De asemenea, Moody’s a redus ratingul Italiei, Spaniei şi Maltei la A3, pe cel al Slovaciei şi Sloveniei la A2 şi pe cel al Portugaliei la BA3, motivându-şi decizia prin "incertitudinea care planează asupra perspectivelor reformelor structurale, bugetului şi economiei din zona euro, dar şi asupra resurselor la care se va recurge pentru a face faţă crizei", avertizând că, în cazul acestor ţări, pe termen mediu ar putea reduce din nou ratingul.

O altă explicaţie oferită de Moody’s este că "perspectivele economiei europene sunt tot mai mediocre, ceea ce ameninţă aplicarea programelor de austeritate şi reformele structurale necesare pentru promovarea competitivităţii", aceşti factori urmând să afecteze în continuare ‘fragila’ încredere a pieţelor faţă de Europa.

Agenţia americană de evaluare financiară mai precizează că "angajamentul autorităţilor europene pentru prezervarea uniunii monetare şi pentru aplicarea reformelor necesare în vederea restabilirii încrederii pieţelor este un factor important care a limitat amploarea ajustării ratingurilor".

Agenţia consideră corect ratingul actual AAA atribuit Germaniei, Danemarcei, Finlandei, Luxemburgului, Olandei, Suediei şi Fondului european pentru Stabilitate Financiară (FESF), la fel ca şi ratingurile mai reduse atribuite Belgiei (AA), Estoniei (A1) şi Irlandei (BA), avertizând că ar putea retrograda Ciprul, care în prezent este notat cu BAA3.

Sursa: Agerpres