Autostrada A8: autorizație semnată pentru 22 km între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, are vești bune pentru români: a fost dată undă verde pentru un nou tronson al Autostrăzii A8. El a menționat că a fost semnată autorizația de construire pentru 22 de kilometri ai Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț, între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului, incluzând și legătura cu Autostrada A3.

Potrivit spuselor sale, această autorizație este esențială, deoarece fără ea lucrările nu pot începe. El a explicat că, în mod concret, urmează să fie construiți 22 km de autostradă și 2,4 km de legătură, lucrările desfășurându-se în județul Mureș, pe traseul a șase localități. Valoarea lor depășește 760 de milioane de lei, iar termenul de execuție este de 17 luni.

Autostrada A8 va lega Moldova de Transilvania, un vis așteptat de zeci de ani, și că în acea zi s-a făcut un pas important în realizarea acestui obiectiv de infrastructură.

„Vești bune pentru români! Am dat undă verde pentru un nou tronson al Autostrăzii A8! (…)

Autostrada A8 va lega Moldova de Transilvania – un vis așteptat de zeci de ani, iar azi facem un pas important în realizarea acestui obiectiv de infrastructură. Știu cât de mult a fost așteptată această autostradă.

Semnătura de azi înseamnă că nu mai vorbim doar de promisiuni, ci de muncă pe teren. Ne ținem de cuvânt!”, a scris ministrul Transporturilor, luni, pe contul său de Facebook.

Cel mai dificil tronson al Autostrăzii A8 are acum constructor desemnat

Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a anunţat, vinerea trecută, un pas important în dezvoltarea Autostrăzii Unirii, prin atribuirea contractului pentru proiectarea şi execuţia celui mai complex lot din secţiunea montană a autostrăzii, respectiv tronsonul Grinţieş-Pipirig, situat în judeţul Neamţ. Acest segment, parte integrantă a traseului A8 Miercurea Nirajului-Leghin, are o valoare estimată aproape 6 miliarde lei.

„Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii. Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte din secţiunea montană a A8 Miercurea Nirajului-Leghin. De astăzi, toate cele patru loturi din cea mai dificilă secţiune a Autostrăzii Unirii au constructori desemnaţi.”

Secţiunea montană a A8, complet contractată

Cu această adjudecare, toate cele patru loturi care compun cea mai dificilă porţiune montană a Autostrăzii Unirii au acum constructori desemnaţi.

Deşi lotul Grinţieş-Pipirig are o valoare sub 6 miliarde lei, cel mai costisitor contract al secţiunii este cel aferent tronsonului Ditrău-Grinţieş, pentru care proiectarea este deja în desfăşurare, având un buget de 6,2 miliarde lei.

Termenul de finalizare este peste cinci ani

Se doreşte accelerarea lucrărilor pentru ca autostrada să fie funcţională până în anul 2030, facilitând astfel o legătură rapidă pe o distanţă de peste 200 de kilometri între Târgu Mureş şi zona Târgu Neamţ-Moţca.

„Vreau să impun un ritm alert pentru construcţia acestor loturi, pentru ca toţi românii, inclusiv domnul ministru Pâslaru, să poată circula până în 2030, pe autostradă, de la Târgu Mureş la Târgu Neamţ – Moţca pe o distanţă de peste 200 km!”