Autorizațiile de construire pentru locuințe, în scădere puternică. Minus 20,8% față de anul trecut
SURSA FOTO: Pexels.com
Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a scăzut în luna iulie 2026 atât față de luna precedentă, cât mai ales comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În primele șapte luni ale anului au fost eliberate 18.848 de autorizații pentru clădiri rezidențiale, cu 11,6% mai puține decât în perioada similară din 2025, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Aproape 3.000 de autorizații de construire într-o singură lună
În luna iulie 2026 au fost eliberate 2.909 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 1,7% față de luna iunie. Suprafața utilă totală aferentă acestora a fost de 712.682 de metri pătrați, în scădere cu 27% față de luna precedentă.
Datele INS arată că 67,9% din totalul autorizațiilor pentru clădiri rezidențiale au fost acordate pentru zona rurală.
Față de luna precedentă, numărul autorizațiilor rezidențiale a scăzut cu 51. Cele mai importante reduceri au fost consemnate în Sud-Muntenia, cu 73 de autorizații mai puține, Nord-Est, cu 36 mai puține, Sud-Vest Oltenia, cu 35, Nord-Vest, cu 31, și Centru, cu 19.
În schimb, au fost înregistrate creșteri în Sud-Est, cu 70 de autorizații, București-Ilfov, cu 59, și Vest, cu 14 autorizații în plus.
Scădere de peste 20% față de iulie 2025
Diferențele sunt mult mai mari dacă datele sunt raportate la aceeași lună a anului trecut.
În iulie 2026, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu 20,8% față de iulie 2025. În același timp, suprafața utilă totală aferentă autorizațiilor a fost cu 31,9% mai mică.
În cifre absolute, au fost eliberate cu 766 de autorizații mai puține decât în iulie anul trecut. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Sud-Muntenia, cu 210 autorizații mai puține, și Nord-Est, cu un minus de 195.
Au urmat Nord-Vest, cu 127 de autorizații mai puține, Vest, cu 99, Sud-Vest Oltenia și Centru, cu câte 62, și Sud-Est, cu 59.
București-Ilfov a fost singura regiune de dezvoltare în care s-a înregistrat o creștere, cu 48 de autorizații în plus față de iulie 2025.
Creștere lunară pentru clădirile nerezidențiale
O evoluție diferită s-a înregistrat în cazul construcțiilor nerezidențiale. În iulie au fost eliberate 577 de autorizații de construire pentru astfel de clădiri, în creștere cu 3,6% față de iunie.
Suprafața utilă totală a ajuns la 301.947 de metri pătrați, cu 12,2% peste nivelul înregistrat în luna precedentă.
Față de iulie 2025, situația este însă diferită. Numărul autorizațiilor pentru clădiri nerezidențiale a scăzut cu 5,9%, iar suprafața utilă totală s-a redus cu 21%.
Aproape 19.000 de autorizații rezidențiale de la începutul anului
În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026 au fost eliberate 18.848 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 11,6% mai puține comparativ cu primele șapte luni din 2025.
Scăderi au fost înregistrate în aproape toate regiunile de dezvoltare. Nord-Est a avut cu 595 de autorizații mai puține, Vest cu 528, Sud-Muntenia cu 442, Nord-Vest cu 409, Sud-Est cu 352, Centru cu 209, iar Sud-Vest Oltenia cu 15.
Singura creștere din această perioadă a fost consemnată în București-Ilfov, unde au fost eliberate cu 84 de autorizații mai multe față de perioada ianuarie-iulie 2025.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.