Autobuzele Mercedes-Benz vândute deja în România ar putea avea un defect de fabricație

Autobuzele Mercedes-Benz vândute deja în România ar putea avea un defect de fabricație
Publicat de Robert Stan la 1 martie 2017, 10:45

Daimler a notificat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) că va face verificări la mai multe modele de autocare Mercedes-Benz, conform unei informări publicate pe site-ul instituţiei.

„Dorim să vă aducem la cunoştinţă că Daimler a decis lansarea unei operaţiuni tehnice în reţeaua sa, codificată: 72.10M10420A – Verificare deschidere nedorită a uşii la viteză mare şi corectare dacă este necesar. Această campanie se va desfăşura pe o perioadă nedeterminată. Costurile acestei campanii vor fi suportate de către Daimler. Clienţii nu sunt implicaţi financiar. Aceştia vor fi informaţi prin scrisori recomandate, cu solicitarea de a se prezenta la cel mai apropiat atelier de reparaţii autorizat Mercedes-Benz”, se arată în document. 

În ceea ce priveşte produsele, este vorba despre autocarele Mercedes-Benz model Integro Euro VI, Intouro, Intouro Euro VI, MC 400 Euro VI, Tourismo, Tourismo Euro VI, Travego, Travego Euro VI. 

Conform Agerpres, în cadrul monitorizării globale a produselor s-a constatat că în anumite cazuri este posibilă deschiderea nedorită a uşii la viteză mare, iar acest lucru poate duce la risc de accident. 

Dacă e cazul, remedierea constă în aplicarea unor plăci de rigidizare la foaia de uşă, în zona bolţurilor de fixare. Bolţurile de lagăr ale sistemului de acţionare a uşii trebuie înlocuite cu o variantă nouă. 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.