Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Business

Austriecii și rușii au bătut palma pentru „securitatea furnizării de gaze spre Austria, dar şi spre alte state europene”

Autor: | | 0 Comentarii | 888 Vizualizari

Giganții OMV şi Gazprom au semnat un amendament la contractul lor, care prevede majorarea cu un miliard de metri cubi pe an a cantităţii de gaze naturale livrate Austriei.

Decizia privind amendamentul a fost luată după o întâlnire de lucru între directorul general al grupului austriac OMV, Rainer Seele, şi preşedintele Gazprom, Alexey Miller, care a avut loc la Sankt Petersburg. 

„În ultimii ani, Gazprom a înregistrat exporturi record către Austria. Numai în primele zece luni din acest an furnizările de gaze spre această ţară au crescut cu o treime, comparativ cu perioada similară din 2017, ajungând la 8,8 miliarde de metri cubi. Semnarea documentului privind majorarea exporturilor dincolo de contractul iniţial reprezintă o nouă dovadă a cererii ridicate de gaze ruseşti din partea consumatorilor noştri europeni", a afirmat Alexey Miller. 

La rândul său, Rainer Seele a declarat: „Cererea de gaze a Europei va creşte în principal în urma înlocuirii termocentralelor cu centrale electrice pe gaze, cuplată cu scăderea simultană a producţiei europene. Prin majorarea furnizării către Baumgarten (hub-ul de gaze deţinut de OMV în Austria - nota red.), contribuim suplimentar la securitatea furnizării spre Austria dar şi spre alte state europene". 

Conform Agerpres, pe lângă semnarea amendamentului, şefii celor două companii energetice au discutat măsuri suplimentare în vederea implementării acordurilor semnate în octombrie 2018, cum ar fi înfiinţarea unui Comitet comun de coordonare al colaborării dintre firme, precum şi acordul în urma căruia OMV obţine o participaţie în proiectul destinat dezvoltării blocurilor 4 şi 5 ale formaţiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz şi condensat Uregoy din Siberia. 

În 2016, OMV anunţa că formaţiunea Achimov din Siberia va majora până în 2025 producţia sa cu peste 80.000 boe pe zi. Pentru OMV, producţia în acea zonă este ieftină şi sunt disponibile gazoducte către Austria. 

OMV are participaţii la peste 30 de licenţe de pe platoul continental norvegian, inclusiv la zăcămintele care produc Gullfaks, Gudrun şi Edvard Grieg precum şi la zăcământul de gaze arctic Aaasta Hansteen, care ar urma să demareze producţie la finele acestui an. De asemenea, descoperirea sa de petrol Wisting din Marea Barents ar putea demara producţia în 2024-2025. 

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Pagina 1 din 1
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.