Lovitură totală pentru Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis are o întâlnire, în cursul zilei de marți, 13 decembrie, cu toți ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene. Totuși, la această întâlnire, a lipsit ambasadoarea Austriei la București, Adelheid Folie, spun surse care au participat la eveniment.

Aceleași surse au precizat că în locul ambasadoarei Austriei la București s-a prezentat șeful adjunct de misiune la Ambasada Austriei la București, Georg Oberreiter.

Această mișcare a ambasadoarei Austriei la București poate fi interpretată într-un sens negativ, având în vedere că țara sa s-a opus aderării României la Spațiul Schengen, în Consiliul Justiție și Afaceri Interne de pe data de 8 decembrie.

România, obligată să dea drept de veto

Refuzul Austriei de a lăsa România să intre în Spațiul Schengen a provocat o reacție dură din partea autorităților de la noi din țară și nu numai.

Președintele PSD este de părere că România are obligația de a folosi dreptul de veto de fiecare dată când Austria are vreun interest în dorurile europene.

„Vom negocia în continuare cu Austria astfel încât să trecem pe ordinea de zi atunci când va fi Preşedinţia Spaniei, în toamnă. (…) Până la urmă, demersul va trebui să fie unul diplomatic. Dar, până atunci, în forurile europene, România are obligaţia, în acest moment, să dea drept de veto de fiecare dată când există un interes al statului austriac. Nu ai voie să refuzi un drept al unei ţări şi al unui popor fără o justificare clară, nu poţi să inventezi. Nu poţi, tot restul Europei să fie de acord şi tu să nu fii, e un eşec al dreptei”, a declarat liderul social-democrat.

Un calcul politic al Austriei a blocat intrarea României în Schengen

Liderul social-democrat a mai spus că motivul pentru care Austria a dat un vot negativ este reprezentat de un calcul politic.

„Din punctul meu de vedere, este un calcul meschin, mic, al unor politicieni, nu al poporului austriac. Am văzut şi reacţiile. Şi cred că aici este bine, toţi, şi oameni politici şi presa şi toată lumea, să nu se creeze un conflict între români şi austrieci. Nu, este un calcul pur politic, există nişte alegeri în Austria în ianuarie şi din analize şi sondaje a reieşit că ar câştiga mai mult în alegeri dacă ar refuza România şi Bulgaria. În anumite zone unde sunt refugiaţi sau azilanţi şi s-au creat anumite probleme, în Austria, există această aşteptate, e altă emoţie. Dar nu răspunzi la o nedreptate cu o altă nedreptate, e o regulă de bază şi veţi vedea că vor pierde alegerile. Pentru că lumea întotdeauna ştie mai multe decât politicienii şi înţeleg greşelile făcute, s-a atacat fundamentul UE, solidaritatea UE a fost atacată. Nu-mi aduc minte să mai fi fost vreodată o recomandare a Comisie Europene şi consiliul JAI să ia altă decizie sau alt consiliu”, a mai declarat liderul PSD.