Partidul Libertăţii din Austria FPO a obţinut 31,4% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale făcute publice după numărarea a 16% din voturi, comparativ cu doar 15,3% cât a înregistrat în alegerile din 2009, scrie Agerpres.

"Am fost optimişti de la început, însă rezultatul depăşeşte aşteptările noastre", a declarat liderul FPO, Heinz-Christian Strache.

Creştin-democraţii din OVP îşi păstrează primul loc, cu 35,5% dintre sufragii, însă acuză pierderi grele – mai mult de 11%. Rezultatul este "amar", a reacţionat secretarul general al creştin-democraţilor austrieci, Gernot Blumel.

Partidul Social-Democrat – SPO a întrunit doar 17,9% din sufragii, o scădere cu peste 7 procente.

Problema azilului politic şi a refugiaţilor a jucat un rol hotărâtor în aceste alegeri, potrivit Institutului austriac Public Opinion Strategies. Austria se confruntă zilnic cu sosirea pe teritoriul său a mii de imigranţi originari din Orientul Mijlociu, dintre care majoritatea îşi continuă drumul spre Germania sau spre nordul Europei.

Această ascensiune a FPO în Austria Superioară, stat industrial din nordul ţării, intervine la două săptămâni după alegerile din oraşul-stat Viena, bastion al social-democraţilor de mai multe decenii, în prezent supus de asemenea unei întăriri a extremei drepte.