Australia anunţă noi sancţiuni împotriva Rusiei
Australia a anunţat luni noi sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu ceea ce premierul Tony Abbott a calificat drept acţiunile de “intimidare” a Ucrainei, Kremlinul fiind acuzat de susţinere a grupărilor de insurgenţi proruşi care luptă împotriva guvernului la Kiev, relatează Reuters.
“Până acum, cel puţin 2.500 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest conflict. Rusia a început asta şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru aceste pierderi de vieţi omeneşti”, a declarat premierul Abbott în faţa parlamentului.
“Aşa că pot să informez parlamentul că Australia va spori sancţiunile împotriva Rusiei la nivelul celor impuse de UE”, a precizat premierul adresându-se preşedintei parlamentului australian.
Sancţiunile, care restricţionează exporturile de arme şi accesul băncilor ruseşti cu capital de stat la pieţele de capital din Australia, au la bază sancţiuni financiare şi interdicţii de călătorie adoptate de Australia din luna martie. SUA şi UE au întărit gradual sancţiunile economice impuse Rusiei.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





