O informație șoc dă peste cap tot ce ce se știa până acum despre vaccinarea anti-COVID. Este vorba despre moartea unui pacient dintr-un azil de bătrâni. Aceasta a fost înregistrată în cantonul Lucerna din Elveția, după vaccinarea împotriva coronavirusului cu vaccinul produs de compania americană Pfizer și compania germană BioNTech, informează, miercuri, Agenția Telegrafică Elvețiană (Swiss Telegraphic Agency).

Potrivit autorităţilor locale, în acest moment nu există dovezi care să confirme “legătura decesului cu vaccinarea”.

Departamentul de Sănătate din cantonul Lucerna a informat despre cazul mortal Agenția elvețiană de produse medicale “Swissmedic”, care la începutul lunii decembrie a autorizat utilizarea vaccinului Pfizer şi BioNTech împotriva coronavirusului în Elveția.

Când s-a făcut vaccinul

Radiodifuzorul elvețian RTS a anunţat pe site-ul său că vaccinul a fost efectuat la 24 decembrie, la Lucerna, într-o unitate destinată persoanelor care suferă de demență. Moartea a survenit după cinci zile de la vaccinare.

În același timp, echipa medicală care a efectuat vaccinarea, preventiv, înaintea imunizării, nu a contactat medicul acestei instituții.  “Altfel, el ar putea să informeze că pacientul reacționează negativ la vaccinul antigripal și ar fi mai bine să refuze orice vaccinare”, spune RTS.

Publicaţia “Luzerner Zeitung” scrie că circumstanțele incidentului din căminul persoanelor cu handicap “sunt, deocamdată, neclare”. În prezent, aceste circumstanțe sunt în curs de clarificare, iar primele concluzii ar urma să fie anunţate pe parcursul zilei.

Trebuie subliniat că în Elveţia, campania de vaccinare a început la 23 decembrie, în timpul acesteia fiind folosit vaccinul Pfizer şi BioNTech, care a fost aprobat pentru utilizare de Agenţia Swissmedic. Autorităţile au anunţat că în luna decembrie vor fi vaccinate grupele vulnerabile ale populaţiei, în principal persoanele de peste 75 de ani şi pacienţii căminelor de bătrâni şi pentru persoane cu handicap

Prima persoană din această ţară care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o femeie în vârstă de 90 de ani, din cantonul Lucerna. Armata elveţiană a distribuit deja peste 100.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 pe teritoriul ţării, potrivit Reuters. Lucerna şi micul canton rural Appenzell Innerrhoden au fost primele dintre cele 26 de cantoane elveţiene unde a început campania de vaccinare după ce în weekend, autorităţile de reglementare au aprobat vaccinul produs de Pfizer şi partenerul german BioNTech.

Și în Israel au fost înregistrate două decese

Încă un israelian a murit după ce a fost vaccinat împotriva COVID-19 miercuri. Bărbatul decedat avea 88 de ani, informează publicaţia Times of Israel.

“Bărbatul a murit la Ierusalim, la câteva ore după ce a fost vaccinat împotriva coronavirusului” – scrie publicaţia citată.

Medicii susţin că pacientul suferea de afecţiuni “cronice şi complexe”. Amintim că, luni, s-a anunţat că un cetăţean israelian de 75 de ani a făcut atac de cord după ce s-a vaccinat împotriva coronavirusului cu preparatul companiei Pfizer. O verificare preliminară nu a descoperit o legătură între cauza morţii şi vaccinare. Vaccinarea în masă a populaţiei împotriva COVID-19 a început în Israel la 20 decembrie.

Primul deces înregistrat luni

“Un bărbat în vârstă de 75 de ani din nordul țării, care suferea de inimă și boli oncologice, şi care, în trecut, a suferit mai multe infarcturi, a fost vaccinat, luni dimineaţă, împotriva coronavirusului. Acesta a murit acasă, la scurt timp după ce a fost vaccinat” – se afirmă într-un comunicat al Ministerului israelian al Sănătății. Acesta a creat o comisie specială pentru cercetarea cazului nefericit, care a fost condusă de şeful Direcţiei de securitate şi calitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.

“Controlul preliminare nu a relevat nicio legătură a infarctului cu vaccinul, de aceea campania de vaccinare continuă” – se precizează în comunicat.

Amintim că vaccinarea în masă a populaţiei împotriva COVID-19 a început în Israel la 20 decembrie. În prima etapă, au fost vaccinaţi medici, studenţi de la medicină, angajaţi ai instituţiilor geriatrice şi reprezentanţi ai organelor de conducere, care, prin exemplul lor, ar trebui să încurajeze cetăţenii să se vaccineze. În a doua etapă se desfăşoară vaccinarea cetăţenilor cu vârsta de peste 60 de ani şi cetăţeni din grupele de risc.