Au început recrutările pentru război! Se caută bărbați cu vârste între 18 şi 60 de ani

Au început recrutările pentru război! Se caută bărbați cu vârste între 18 şi 60 de ani

Sursă: Unsplash

Publicat de Valentina Drăgoi la 24 august 2022, 00:00

Anunțul momentului venit chiar acum. Au început recrutările pentru război. Se caută bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, iar sumele oferite sunt de ordinul miilor de euro. Sunt vizați cetățenii din Rusia.

Rusia întâmpină dificultăți pe front, drept urmare, au loc recrutări masive. Potrivit presei internaționale, în mai multe localități rusești de provincie se caută oameni dispuși să lupte pe front, însă cei mai mulți dintre aceștia și-au pierdut interesul.

În mai toate difuzoarele amplasate în spațiile publice din localitățile din Rusia, pe lângă muzica patriotică, se mai aud constant, mesaje ale campaniei de recrutare. Există și reguli stricte pentru cei care vor să se alăture militarilor.

Bărbații trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, iar cei interesați vor semna contracte de scurtă durată pentru campania din Ucraina. Recrutarea nu merge însă așa cum și-ar dori Vladimir Putin în contextul în care tot mai mulți ruși refuză să meargă la război.

Rusia oferă 5.500 de euro celor care merg la război

Autoritățile de la Moscova au crescut și sumele alocate pentru potențialii candidați și de asemenea oferă și loturi de teren, dar și locuri ”premium” în școlile rusești pentru copiii celor care merg la războiul din Ucraina.

Totodată, cei aflați în închisoare primesc pedepse mai blânde sau pot fi și eliberați dacă vor să meargă pe front în Ucraina. În ceea ce privește sumele pe care Rusia le oferă, cei care merg la război pot primi chiar și 5.500 de euro, scrie presa internațională.

Pe de altă parte, având în vedere numărul soldaților ruși care și-au pierdut viața pe front, niciun cetățean nu pare interesat să meargă la luptă, în special pentru faptul că nimeni nu este antrenat pentru un război. 

Aproape 80.000 de soldați ruși au murit sau au fost răniți în război

Menționăm faptul că, potrivit bilanțului realizat de Occident, de la debutul războiului și până în prezent, în jur de 70.000 și 80.000 de soldați ruși au murit sau au fost răniți în Ucraina.

Rusia în schimb nu a mai publicat din luna martie nici o situație a victimelor de pe front, însă zvonurile spun că armata rusă a suferit pierderi imense, spre deosebire de cea ucraineană.

Șeful forțelor armate ale Kievului anunța în urmă cu câteva zile de partea ucraineană, aproape 9.000 de soldați au murit în luptă. De cealaltă parte, generalul Valeri Zalujnîi a precizat la rândul său că numărul rușilor uciși în Ucraina de la începutul invaziei ar fi de cinci ori mai mare decât al ucrainenilor, mai scrie presa internațională.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.