Au ales deja președintele României! Mii de români au votat chiar și pentru al doilea tur
România intră în febra alegerilor prezidențiale. 2.000 de români au votat deja pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, deși nu se știu care sunt candidații care vor ajunge în al doilea eu.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că, până în prezent, dintre cei 41.000 de alegători din străinătate care s-au înscris pentru a vota prin corespondenţă, aproape 17.500 au trimis în ţară plicurile cu opţiunile pentru primul tur.
Dintre aceștia, în jur de 2.000 au votat deja anticipat şi pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale. Votul lor va fi validat doar dacă au optat pentru unul din cei doi candidaţi care vor ajunge în acea etapă. În caz contrar, buletinul de vot va fi anulat.
„Sunt cele mai scumpe alegeri, pentru că vorbim de 835 de secţii de votare în străinătate, faţă de 441, faţă de 390, câte erau acum cinci ani în străinătate şi procesul de votare în străinătate este costisitor, dar este costisitor şi în ţară. Din 150 de milioane de euro, 50 de milioane aproape sunt în străinătate, dar 100 de milioane în ţară. Sunt destul de mulţi bani”, a spus Constantin Florin Mituleţu-Buică, președintele AEP, într-o conferinţă de presă.
În ziua alegerilor prezidenţiale vor fi publicate pe internet numai rezultatele parţiale şi finale, precizează, vineri, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care arată că, în prezent, nu există cerinţe operaţionale care să permită STS centralizarea rezultatelor provizorii de la nivelul secţiilor de votare.
Precizarea STS vine în urma solicitărilor referitoare la modul de publicare pe internet a datelor privind centralizarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




