Atenţionare de călătorie MAE. Greve în Germania şi Italia din 8 ianuarie

Atenţionare de călătorie MAE. Greve în Germania şi Italia din 8 ianuarie

SURSA FOTO: MAE

Publicat de Bogdan Ungureanu la 5 ianuarie 2024, 23:26

Probleme în domeniul transporturilor în Germania şi în Italia. Iată ce le-a transmis MAE tuturor cetăţenilor români care vor călători sau se află deja în aceste două ţări.

Grevă în transporturi în Germania. MAE a emis atenţionare de călătorie

Va fi grevă în Germania! Transporturile ar putea fi perturbate, fapt pentru care MAE a emis o atenţionare de călătorie.

În Germania sunt anunțate, din 8 ianuarie, greve care ar putea perturba transporturile, a transmis, vineri seară, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Bucureşti.

Din acest motiv, MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că începând cu 8 ianuarie sunt preconizate greve în sectoare importante ale economiei, precum agricultura, transporturile, căile ferate, expediția de mărfuri.

Aceste greve vor avea un impact serios asupra serviciilor regionale și pe distanțe lungi operate de Deutsche Bahn.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice și oficiilor consulare române din R. F. Germania la:

  • Berlin: + 493021239555, +493021239514, +493021239516;
  • Bonn: +492286838135; +492286838211; +492286838244; +492286838254;
  • München: +4989553307 sau +498998106143,
  • Stuttgart: +497116648611, +497116648612, +497116648613, +497116648614, +497116648615.

Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Mai mult, potrivit atenţionării MAE, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefoanele de permanență de la:

  • Berlin: +491601579938,
  • Bonn: +491735757585,
  • München: +491602087789,
  • Stuttgart: +491716813450.

Grevă a personalului aeroportuar în Italia, tot pe 8 ianuarie

Şi nu este singura atenţionare de călătorie de la MAE care priveşte ziua de 8 ianuarie. Tot de luni, se anunţă probleme şi în Italia.

Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că la data de 8 ianuarie vor fi organizate greve la nivel naţional ale personalului aeroportuar, cu o durată de 24 ore, care vor afecta inclusiv aeroportul internaţional Leonardo da Vinci (Fiumicino, Roma).

În acest context, sunt posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de urgenţă în funcţie de regiune:

  • Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935
  • Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444
  • Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171
  • Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134
  • Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688
  • Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299
  • Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet scioperi.mit.gov.it, roma.mae.ro, cgroma.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.