Astfel, ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din Codul Rutier consideră contravenție ce se încadrează în clasa a IV-a de amenzi, în cazul neechipării mașinilor cu anvelope de iarnă, pe drumurile acoperite de zăpadă, gheață sau polei, șoferii riscând să rămână fără certificat de înmatriculare și amenzi între 1305 și 2.900 de lei.

Reguli ca să circuli pe timp de iarnă:

1. Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

2. Mare atenție să acordați vitezei în trafic. Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, trebuie să circulați cu o viteză care să vă permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții meteo este mult mai mare.

3. În timp ce vă aflați în trafic, pe un drum acoperit de gheață sau de polei, nu acţiona brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos, scrie a1.ro. De asemenea, se recomandă evitarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat sau a unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, se dovedesc extrem de periculoase.

4. Evitați să circulați pe parcursul nopții. De regulă, poleiul apare când temperaturile sunt foarte scăzute, iar acest lucru se întâmplă de obicei pe timpul nopții. Diferențele de temperatură dintre noapte și zi dau naștere la ceată și umezeală, iar așa se formează noaptea îngheață pe carosabil.