Ceaiul de sunătoare, cu care românii se tratează de boli de stomac şi de ficat, poate avea efecte neașteptate asupra organismului dacă se consumă în mod regulat. Avertismentul a fost lansat chiar de către specialiști care au arătat la ce risc ne putem expune.

Studiile arată că peste 40 la sută din români beau zilnic ceai. Jumătate dintre ei optează pentru ceaiurile medicinale, însă specialiștii au avertizat asupra pericolului la care se expun dacă fac acest lucru pe termen lung. Prima părere în acest sens a fost exprimată de prof. univ. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă. El a susținut, pentru Digi 24, că om sănătos nu are nevoie şi nici nu are voie să consume ceaiuri medicinale care au un efect terapeutic.” Omul sănătos nu trebuie să se trateze”, a comentat Chirilă. De aceeași părere a fost și dr. Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală. Ea a explicat că o cană, două de ceai este foarte bine venită cu condiția să nu bem în fiecare zi acelaşi tip de ceai. “Au fost situaţii de pacienţi care s-au prezentat la medic cu o anumită patologie şi medicul stând de vorbă cu ei a constatat că băuseră un an, timp de 5-10 ani şi asta determina anumite reacţii în timp”, a arătat ea.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, medic primar medicină internă a vorbit însă despre efectele adverse ale ceaiului de sunătoare. “Dacă un om consumă un timp îndelungat în mod repetat ceai de sunătoare, după câţiva ani, ceaiul acesta poate induce nişte dureri pe traiectul nervilor periferici şi sigur că aceste dureri nu reprezintă în realitate o boală, ele dispar odată ce obiceiul acesta dispare, dar pot preta la confuzii foarte mari. Se pot confunda cu o nevralgie, cu o sciatică, cu reumatisme”, a explicat medical.

Folosită pentru o perioadă mai lungă, sunătoarea poate să determine fotosensibilitate, iar persoanele care consumă în fiecare zi acest ceai timp de mai mulţi ani, este posibil să prezinte erupţii pe piele.

Nici în cazul mușețelului lucrurile nu stau altfel. Dr. Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală a explicat că dacă se consumă ceai de muşeţel în exces pot să apară perturbări ale florei intestinale. “Dar în exces, ne referim la un litru de ceai de muşeţel pe zi băut pe o perioada mai mare de 30 de zile”, a comentat medicul.

De altfel, în asociere cu diferite medicamente (antidepresive, antiastmatice, hipotensive, hipocolesterolemiante, contraceptive orale), ceaiul de sunătoare poate diminua efectul terapeutic al acestora. În aceste condiții, nu este indicat să se înceapă un tratament cu sunătoare, decât după ce aţi cerut sfatul unui fitoterapeut.

Cei care iau anticoagulante, medicamente pentru boli cardiace ori împotriva astmului sau care urmează chimioterapie trebuie să ştie că nu este recomandat ca în paralel să urmeze o cură pe bază de sunătoare.

 

Te-ar putea interesa și: