Țeapa dată pensionarilor! Nu se majorează pensiile! Acuzația care crează panică generală!

Țeapa dată pensionarilor! Nu se majorează pensiile! Acuzația care crează panică generală!
Publicat de Radu Andone la 26 martie 2019, 20:34

Majorarea pensiilor a fost principala temă atacată, marți, de purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. Acesta a demontat “minciunile” lui Dragnea. Subiectul a fost amplu analizat pe pagina de socializare a reprezentantului PNL.

Majorarea pensiilor în avans este o mare țeapă dată pensionarilor de PSD și ALDE. Această afirmație îi aparține lui Ionel Dancă de la PNL, care l-a atacat dur pe Liviu Dragnea. După ce a l-a acuzat pe președintele PSD de cinism, Dancă s-a întrebat retoric “cât o să-și mai bată joc de pensionari”.

„Fir-ai tu să fii, Dragnea, cât de cinic poți să fii, după ce-ai furat de la copii, nici de la bătrâni nu te abții?!

L-am auzit pe Dragnea răspunzând la criticile noastre că a tăiat pensiile prin neaplicarea formulei de indexare din lege că, de fapt, ei au majorat pensiile în avans! O minciună mai sfruntată pentru pensionari nu cred că putea să spună.

Legea prevede că pensiile se indexează anual cu 100% din rata inflației plus jumătate din creșterea salariului mediu brut pe economie.

Aplicând formula de indexare din lege, punctul de pensie trebuia să crească cu 5,25% de la 1 ianuarie 2017, cu aproape 7% de la 1 ianuarie 2018 și cu peste 9% de la 1 ianuarie 2019. Conform legii, creșterea cumulată a pensiilor trebuia să fie de peste 21% din 2017 până în 2019.

În realitate, ce s-a întâmplat? Punctul de pensie a fost majorat cu 9% de la 1 iulie 2017, la 1000 de lei, și cu 10% de la 1 iulie 2018, la 1100 ei, adică o creștere cumulată de 19%.

Analizând ceea ce prevede legea în vigoare și ceea ce s-a întâmplat în realitate, se pot trage câteva concluzii simple despre minciuna PSD – ALDE cu majorarea pensiilor:

Vezi Decizie de ultim moment luată de Augustin Lazăr. Ce se va întâmpla cu mandatul său

  1. PSD și ALDE au încercat să-i prostească în față pe pensionari cu o majorarea a pensiilor pe care oricum erau oblligați de lege să o facă și pe care orice guvernare ar fi făcut-o.
  2. Se poate observa foarte clar că majorarea punctului de pensie făcută de PSD – ALDE cu 19% este mai mică decât cea de 21% care ar fi rezultat prin aplicarea legii în vigoare.
  3. Majorarea punctului de pensie la jumătatea anului în 2017 a fost o cacealma pentru pensionari prin care s-a renunțat la indexarea pensiilor la începutul fiecărui an.
  4. Prin neaplicarea formulei de indexare a pensiilor din lege, PSD și ALDE au tăiat pensiile în 2018 cu 240 lei, la o pensie medie de 1000 de lei, și cu 540 lei în 2019, la o pensie medie de 1100 lei.

Așadar, majorarea pensiilor în avans este o mare țeapă dată pensionarilor de PSD și ALDE. În aceste condiții, oare cât o să-și mai bată joc Dragnea de acești pensionari?!”, a spus Dancă, pe pagina sa de socializare.

 

 

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.