Ultimul episod din serialul dezbaterilor pe marginea legii bugetului de stat pe anul viitor, consumat saptamana trecuta, mi-a placut mai mult decat toate. In primul rand, pentru ca a avut actiune, intriga si replici tari. Pe urma, pentru modul in care au fost regizate scenele de vot. Dar haideti sa va povestesc filmul. Dupa saptamani intregi in care n-au facut mare lucru, trupele de parlamentari ai Coalitiei primesc intariri pentru ultimul asalt asupra proiectului de buget pe 2006. Mai intai, este scena in care liberalul Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvant al Aliantei, ii avertizeaza pe cei care vor lipsi de la dezbaterea finala ca risca sa fie destituiti din functiile politice sau administrative. Urmeaza imagini cu ministri parasind in tromba sedinta de guvern cu destinatia Palatul Parlamentului. Girofaruri, sirene, intersectii dirijate de politisti, totul pentru ca ilustrii absenti de pana atunci la lucrarile in plen, precum Codrut seres, George Copos sau Gheorghe Flutur, sa ajunga la timp pentru a pune umarul la cvorum. Luate prin surprindere de aceasta ofensiva neasteptata, trupele inamice ale PRM si PSD se retrag de pe campul bataliei, care ramane la discretia Aliantei. Este momentul in care presedintele de sedinta, deputatul liberal Dan Radu Rusanu, trage cu mitraliera in lista amendamentelor respinse de Comisiile de buget-finante, majoritatea propuse de parlamentarii Opozitiei, dar care acum nu mai pot fi sustinute in absenta initiatorilor. “Pozitia 189 de la amendamentele respinse nu se sustine. Pozitia 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198 nu se sustin”. In sala se sta numai cu mana ridicata, iar aprobarea legii bugetului devine istorie dupa numai o ora. Numai ca, in graba sa de a termina treaba, Rusanu l-a suparat pe Gheorghe Funar. Senatorul il acuza pe deputatul liberal de limbaj licentios si sustine intr-o sesizare ca acesta ar fi spus: “Da-le ma in p..a..ma-sii”, referindu-se la amendamentele admise si respinse ale senatorilor si deputatilor. In ultima scena, oamenii Coalitiei aplauda in picioare. Au castigat o batalie, dar razboiul nu s-a incheiat. Mircea Geoana pregateste contra-atacul cu PSD “reloaded”.