Termenele finale pentru depunerea ofertelor au fost prelungite de mai multe ori ca urmare a unor contestaţii depuse de posibili ofertanţi. Trei licitaţii sunt realizate pentru proiectarea şi construcţia a patru tronsoane de autostradă de pe coridorul IV paneuropean, şi anume lotul 2 din Timişoara-Lugoj (25,62 km), loturile 2 şi 3 din Lugoj-Deva (în total 49,76 km), şi lotul 4 din Lugoj-Deva (22,14 km).

Cea de-a patra licitaţie vizează construcţia a 8,7 kilometri din Autostrada – Transilvania, între Gilău şi Nădăşelu.

Pentru al doilea tronson din Timişoara – Lugoj, valoarea estimată a contractului este de 611,8 milioane de lei fără TVA. Pentru perioada de proiectare şi construcţie este prevăzută o perioadă de 30 de luni, cu o perioada de garanţie de 48 de luni.

Pentru tronsoanele 2 şi 3 din autostrada Lugoj – Deva, 28,6 km, respectiv 21,14 km, CNADNR estimează o valoare de 2,089 miliarde de lei fără TVA.  Pentru executia tronsonului 4, valoarea estimată a contractului este de 1,048 miliarde de lei. Toate cele patru tronsoane au finanţare asigurată din fonduri europene, în proporţie de 85%, restul de 15% fiind contribuţia Guvernului României.
În cazul celor 8,7 kilometri din autostrada Braşov-Borş, primul tronson scos la licitaţie după ce americanii de la Bechtel au renunţat la contract, costurile sunt estimate între 316 şi 348 milioane de lei fără TVA.

Ofertele se pot depune până astăzi, 20 august, la ora 16:00. Ofertele urmează să fie deschise marţi şi mieruri. Marţi, 21 august, vor fi deschise plicurile depuse pentru Gilău – Nădăşelu, respectiv pentru tronsonul 2 din Timişoara – Lugoj, iar miercuri, 22 august, ofertele pentru loturile 2, 3 şi 4 din Lugoj – Deva.