Astăzi se decide majorarea salariului minim pe economie

Astăzi se decide majorarea salariului minim pe economie
Publicat de Valentin Vioreanu la 29 noiembrie 2017, 10:36

Guvernul va discuta, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, se arată într-un comunicat al Executivului.

Conform sursei citate, printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului de miercuri se mai numără un proiect de lege pentru completarea Anexei la Legea 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi un proiect de lege privind Statutul inspectorului de muncă.

Executivul ar mai putea discuta trei proiecte de lege privind desfiinţarea Universităţii Financiar-Bancare din Bucureşti, a Universităţii ”Mihai Eminescu” din Timişoara şi a Universităţii ”George Bariţiu” din Braşov.

Totodată, pe ordinea de zi s-ar mai putea afla miercuri un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG privind acordarea cetăţeniei române sportivului Filip Despotovski.

Pe agenda Executivului se află şi un memorandum privind modificarea schemei de ajutor de minimis pentru participarea la festivaluri şi târguri de filme, interne şi internaţionale, precum şi a schemei de ajutor de minimis pentru distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti de toate genurile, în aplicarea prevederilor Ordonanţei 39/2005 privind cinematografia.

Un alt memorandum care va fi discutat de Guvern se referă la aprobarea iniţierii şi negocierii Protocolului de colaborare în domeniul turismului între Ministerul Turismului din România şi Ministerul Dezvoltării Economice şi Comerţului din Ucraina. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.