Duminica Tomii este dedicată Sfântului Apostol Toma și pomenirii celor morți. Astfel se încheie Săptămâna Luminată.  Toma a fost singurul apostol care nu a crezut în învierea lui Iisus până nu a văzut cu ochii lui. Spre deosebire de ceilalți el a început să creadă acest lucru numai după ce a atins rănile de pe mâinile lui Mântuitorului.

Această zi este considerată de creștini drept una de mare sărbătoare. Astăzi nu trebuie să munciți nici în casă și nici în jurul ei. De asemenea nu este voie să se spele, să se coasă și nici măcar să se facă ordine. Este important ca astăzi să nu vă certați cu nimeni. Este recomandat și să dați de pomană și să aprindeți lumânări celor morți.

Tot astăzi are loc și o slujbă importantă la Biserică. În timpul ei, preotul sfințește colaci și ouă, iar credincioșii le pun pe o apă curgătoare, pentru a fi duse către sufletele celor care nu mai sunt printre noi. Imediat după încheierea slujbei, preoții sfințesc cimitirele, acolo unde se odihnesc sufletele „blajinilor”. Din acest motiv, această zi mai este numită și „Paștele Blajinilor”.

Te-ar putea interesa și: