Asigurarea locuințelor, obligatorie din luna iulie
Cu privire la obligativitatea încheierii poliţelor de asigurare a locuinţelor, Direcţia Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor este împuternicită să facă următoarele precizări:
În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea 260/2008, obligativitatea încheierii asigurărilor de locuinţe decurge de la un an de la începerea emiterii poliţelor.
Întrucât poliţele de asigurare a locuinţelor au început să fie emise în 15 iulie 2010, termenul limită de încheiere a acestora, conform art. 35 din Legea 260/2008 este 15 iulie 2011.
După această dată primarii vor amenda proprietarii de locuinţe care nu au încheiat asigurarea obligatorie.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





