Potrivit sursei citate, nivelul de 12 salarii a fost stabilit în Contractul Colectiv de Muncă, în urma negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor şi ai salariaţilor din ASF şi este la nivelul practicat în piaţă. 'ASF este beneficiarul unui raport al PwC Audit referitor la transformarea organizaţională a Autorităţii. Raportul identifică redundanţe şi procese care îngreunează activitatea ASF în noua sa structură de autoritate integrată şi recomandă printre altele şi restructurarea numărului de salariaţi în raport cu funcţiunile şi procesele necesare ale Autorităţii', se precizează în comunicatul instituţiei.

Planul de încetare voluntară a contractului de muncă pus la dispoziţia salariaţilor, începând cu data de 1 septembrie 2014, face parte din 'efortul de transformare a Autorităţii într-o organizaţie mai robustă, orientată spre eficienţă', însă nu se adresează persoanelor al căror mandat expiră până la 31 decembrie 2014 (contracte de muncă pe perioada determinată).

'ASF nu se poate opune vreunei dorinţe a unui salariat de a părăsi instituţia, în cadrul acestui plan sau în afara lui. De aceea, ne exprimăm încrederea că această iniţiativă a ASF va funcţiona în primul rând ca un proces corect de autoselecţie din partea personalului, pentru eliminarea redundanţelor şi eficientizare a ASF. Un astfel de proces, chiar dacă aduce costuri pe termen scurt, este esenţial pentru reducerea cheltuielilor operaţionale pe termen lung', se mai arată în comunicat.

Potrivit ASF, în cazul în care vor apela la aceasta procedură şi persoane din posturi cheie ale ASF, Autoritatea va scoate la concurs posturile respective, experienţa recentă arătând că există un mare interes din partea profesioniştilor din piaţă pentru a se alătura echipei ASF.

De asemenea, Autoritatea precizează că îşi rezervă dreptul de a accepta treptat plecarea salariaţilor care apelează la planul de încetare voluntară a contractului de muncă, pentru a nu exista sincope în activitatea curentă.

La data de 30 mai 2014, numărul total al angajaţilor din cadrul instituţiei era de 597 de persoane, dintre care 161 de persoane ocupau funcţii de conducere (şefi departament, directori, directori adjuncţi, şefi serviciu).AGERPRES