Este ca și cum guvernul ar stabili un preț minim al pâinii de 10 lei, motivând că cine nu-și va mai permite să cumpere pâine nu are decât să consume cozonac. Pentru a înțelege de ce represiunea monetară nu-și are locul în nici o economie dar mai ales într-o economie ca a noastră, să recapitulăm câteva lucruri. În România creditul acordat sectorului privat este mic, mai mic decât în toate țările ex-comuniste. Un nivel scăzut al intermedierii financiare ilustrează o piață a creditului neincluzivă. Asta înseamnă că un mare număr de români nu au acces la capital, ceea ce reprezintă un handicap în încercarea lor de a-și satisface nevoile și o barieră în mobilitatea pe scara avuției. Această realitate este recunoscută chiar de BNR, în ultimul Raport asupra stabilității financiare. Deși principalul factor precizat de BNR care contribuie la menținerea unui grad scăzut al incluziunii financiare în România este ponderea mare a economiei informale și nivelul scăzut de trai, explicația este mai complexă. Hai să privim fenomenul dintr-un unghi diferit. Dacă o treime din români nici măcar nu are cont bancar înseamnă că sistemul bancar este foarte ineficient în a-și promova serviciile. Înseamnă că băncile nu sunt interesate sau nu sunt în stare să descopere clienți și debitori privați viabili.

Explicații posibile: 

1. Nivelul ridicat al expunerii băncilor pe titluri de stat; împrumuturile către stat reprezintă 23% din activele băncilor, ceea ce face ca România să ocupe un nefericit loc fruntaș în UE. Ar fi multe de spus pentru a înțelege de ce guvernul pare să fie clientul preferat al băncilor, dar nu e momentul aici.

2. Numărul mare de oameni care nu sunt activi în mod oficial pe piața muncii, posibil 1,5 milioane de persoane (un sfert din populația salariată) ceea ce în sine reflectă o piață a muncii neincluzivă, cu bariere costisitoare. De asemenea, cei 3 milioane de cetățeni care muncesc în alte țări și, probabil, trimit bani în țară sprijinind astfel nivelul de trai al părinților sau copiilor lor rămași aici, ne trimite cu gândul la existența unor canale financiare paralele sistemului bancar, prin care în special populația săracă și din mediul rural supraviețuiește. Încă ceva. Antreprenorii preferă să își finanțeze investițiile prin economisiri personale decât prin contractarea unui credit. Iar mulți fac acest lucru cu bani dobândiți la negru, fără factură și fără să-i treacă prin bănci. Aici imperfecțiunile sistemului financiar se corelează cu povara fiscal-birocratică mare, care stimulează evaziunea fiscală și raportarea oficială de pierderi sau profituri mici. Cine a girat acest sistem bancar neincluziv? BNR. Bun, acum ce se întâmplă? În loc să liberalizeze sistemul, în loc să țintească creșterea accesului la finanțare, să stimuleze concurența, banca centrală vine și mai pune o frână. Limitează rata dobânzii la creditele oferite de IFN. 

Articolul integral poate fi citit pe logec.ro

 

Bogdan Glăvan,
profesor de economie, autorul siteului logec.ro