Aroganţă de Vaslui! Şi-a montat o poartă Versace pe care a dat 4.500 de euro din ajutoarele de la stat
SURSA FOTO: Dreamstime
Un ţăran din Vaslui a şocat pe toată lumea. Şi-a montat o poartă de 4.500 de euro în faţa propriei case. Singura problemă e că acesta nu a muncit în viaţa lui. Banii erau din ajutoarele sociale.
Un ţăran din Vaslui a uimit tot satul. Mercedes, un locuitor din comuna vasluiană Băcești, și-a pus o poartă marca Versace la vilă, stârnind respectul vecinilor săi într-o localitate în care au răsărit zeci de palate construite din ajutoarele sociale primite de la state din Europa civilizată.
Şi-a montat poartă de 4500 de euro
Un sătean din Băcești, județul Vaslui, pe numele său Mercedes, și-a pus la vila-palat pe care a ridicat-o în comună o poartă marca Versace pe care a dat nu mai puțin de 4.500 de euro, scrie Vremea Nouă.
Mercedes a cerut ca numele său să fie trecut la vedere pe poartă, astfel încât toți cei care îi trec pragul sau doar se perindă prin fața curții să știe cu cine au de-a face.
Băcești este, de altfel, înțesat cu zeci de astfel de ”palate”, ridicate cu cel puțin 2 etaje, cu zeci de camere, colorate strident și mașini de lux lăsate ostentativ în drum, nu în curțile spațioase, pentru ca toată lumea să poată vedea cât de bogați sunt proprietarii.Palate din ajutoare sociale.
Poartă de mii de euro din ajutoare sociale
Toate acestea sunt obținute din ajutoarele sociale primite de la statele din Europa occidentală și banii proveniți din activitățile ilegale desfășurate în România, un fapt de notorietate pentru toată lumea, precizează sursa citată, chiar dacă toți se jură că au muncit din greu în străinătate, iar apoi au învestit acasă, motiv pentru care spun ei că ar trebui să fie apreciați.
Romii din Băcești folosesc la palatele lor de la flori din plastic la statui de lei din marmură, iar la intrarea în fiecare astfel de palat stă scris numele proprietarului: Mercedes, Chiparos, Maradona etc.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





