Armata egipteană i-a ordonat populaţiei să respecte restricţiile de circulaţie

Armata egipteană i-a ordonat populaţiei să respecte restricţiile de circulaţie
Publicat de CAPITAL la 29 ianuarie 2011, 13:42

Armata egipteană i-a ordonat sâmbătă ”marelui popor al Egiptului” ”să respecte restricţiile de circulaţie” şi să nu se întrunească în locurile publice, potrivit unui comunicat, citat de agenţia oficială Mena, informează din Cairo AFP.

”Către marele popor al Egiptului, ţinând cont de faptul că unele elemente din afara legii comit acte de vandalism asupra unor proprietăţi publice şi private, şi-i terorizează pe cetăţeni, forţele armate fac apel la toată lumea să nu se adune pe străzi şi în pieţele principale”, potrivit comunicatului.

În textul comunicatului, armata face apel, de asemenea, la toţi locuitorii ”să înceapă să respecte restricţiile de circulaţie, dintre orele 18,00 şi 7,00, până la noi ordine /…/, sub ameninţarea unor sancţiuni legale”.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.