Arici pitici africani, între pasiune și afacere. Cu cât vinde un sibian aceste animale de companie

Arici pitici africani, între pasiune și afacere. Cu cât vinde un sibian aceste animale de companie

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 9 decembrie 2024, 15:51

Un bărbat din Sibiu a reușit să îmbine pasiunea pentru animalele exotice cu spiritul antreprenorial, crescând și vânzând arici pitici africani. De la o simplă dorință de a deține astfel de animale acasă, el a transformat această pasiune într-o afacere profitabilă, devenind un exemplu de succes în comunitatea locală.

Un sibian și-a descoperit pasiunea pentru arici pitici africani acum nouă ani, când a adus prima pereche din Germania. De atunci, acești mici țepoși s-au dovedit a fi mai mult decât simple animale de companie.

Inteligente, curate și afectuoase, aricii pitici africani au câștigat rapid popularitate printre iubitorii de animale din întreaga țară.

Arici pitici africani, o pasiune neobișnuită care a devenit o afacere

Un bărbat din Sibiu a găsit o modalitate inedită de a combina pasiunea cu antreprenoriatul, crescând arici pitici africani, scriu cei de la Gândul.

Aceste mici animale exotice au câștigat rapid popularitate în rândul iubitorilor de animale de companie. Vânduți la prețul de 400 de lei fiecare, aricii pitici africani sunt apreciați pentru natura lor afectuoasă și pentru ușurința cu care pot fi îngrijiți.

Crescătorul sibian a descoperit pasiunea pentru arici acum nouă ani, când a comandat prima pereche din Germania.

„Pentru mine a fost o pasiune de mai demult pentru că i-am văzut pe internet și mi-am dat seama că trebuie să cumpăr și eu unii. Am luat o pereche din Germania, acum mulți ani în urmă. Pentru mine este mai mult o pasiune decât o afacere. Noi avem rar puiuți de dat, iar atunci când avem, suntem foarte atenți cui îi vindem, pentru că ne dorim ca aricii să ducă o viață cât mai lungă și liniștită”, povestește el.

Deși inițial era doar un hobby, creșterea acestor animale a devenit treptat o activitate profitabilă.

Un companion curat și inteligent

Aricii pitici africani au câștigat rapid inimile celor care îi adoptă, fiind descriși ca fiind „la fel de inteligenți ca și cățeii și curați ca pisicile”.

Bărbatul din Sibiu subliniază că aricii sunt animale prietenoase, care se atașează de stăpâni și nu sunt pretențioși în privința hranei.

De asemenea, aricii pot fi învățați să folosească litiera, ceea ce îi face foarte practici pentru viața de apartament.

„Un arici african este la fel ca un cățel sau o pisică. Aceștia oferă afecțiune și sunt ideali pentru pentru persoanele care au prea mult timp liber. Nu sunt niște animăluțe costisitoare.

Sunt inteligenți precum cățeii și curați precum pisicile. De asemenea, nevoile le fac la litieră. Sunt foarte curați. Este un animal ideal pentru copii, aricii fiind foarte blânzi. Ei pot fi plimbați și în lesă”, spune Sebastian.

Spre deosebire de rudele lor sălbatice, aricii domestici sunt blânzi și ușor de îngrijit, ceea ce îi transformă în animale de companie ideale pentru familiile cu copii.

Creștere responsabilă și atenție la detalii

Crescătorul sibian gestionează activitatea cu mare atenție, asigurându-se că aricii ajung la persoane responsabile. Acesta are acasă șase arici pitici africani – trei femele și trei masculi.

Femelele dau naștere de două sau trei ori pe an, iar puii sunt vânduți doar după ce împlinesc două luni.

Temperatura ambientală este extrem de importantă pentru bunăstarea aricilor.

„Pe lângă faptul că au nevoie de iubire și atenție, aricii pitici africani trebuie să trăiască într-un mediu cald. Iarna trebuie sa stea la minim 20 de grade pentru că sub 20 de grade intra în hibernare și acest lucru poate fi fatal. Pe timpul verii pot sta și afară, însă când vremea se răcește trebuie să fie ținuți la căldură”, avertizează crescătorul.

Sfaturi pentru îngrijire și viața aricilor pitici africani

Aricii pitici africani trăiesc, în medie, aproximativ trei ani, însă în condiții optime pot ajunge chiar și la șapte ani.

Hrana lor constă, în principal, în mâncare pentru câini, care poate fi achiziționată din magazine. În plus, proprietarii sunt sfătuiți să consulte specialiști în medicină veterinară exotică pentru orice probleme de sănătate.

În caz de probleme medicale cu micuții arici, crescătorul recomandă consultarea medicilor specializați în animalele exotice de la Facultatea de Medicină Veterinară din orașul în care locuiți.

Pagina sa de Facebook, „Arici pitic african Sibiu”, a devenit un punct de referință pentru iubitorii de arici, unde aceștia pot găsi informații și videoclipuri primite de la clienți.

 

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.