Biroul de arhitectură Dico şi Ţigănaş, fondat de Şerban Ţigănaş – fostul preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, a proiectat şi Cluj Arena, considerat cel mai frumos stadion din ţară. La licitaţie au mai participat şi asocierea Construcţii Erbaşu, Concelex şi Terra Gaz Construct, care a câştigat deja contractul de refacere a stadionului Steaua, şi asocierea dintre austriecii Porr Construct şi Porr Bau.

Valoarea contractului semnat de acest consorţiu de firme este de 78,6 mil. lei (echivalentul a 17 mil. euro), fără TVA, cote şi taxe, urmând ca, până la data organizării Campionatului European de Fotbal EURO 2020, la Bucureşti, stadionul să îndeplinească criteriile în vederea asigurării condiţiilor de antrenament pentru echipele participante.

În perioada imediat următoare, va fi emis ordinul privind începerea serviciilor de proiectare și obținere a avizelor și autorizațiilor aferente construcției noii arene.

Noua arenă va avea o capacitate de 8.100 de locuri (dintre care 100 de locuri pentru persoane cu dizabilităţi) și va îndeplini criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiții sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4, precum și condițiile necesare găzduirii de competiții de rubgy la nivel național și internațional.

Astfel, arena va beneficia de un teren utilizabil pentru competiții sportive de rugby și fotbal, cu dimensiuni totale de 120m x 80m, prevăzut cu o suprafață de joc de tip gazon natural hibrid (gazon natural cu fibre artificiale), cu un sistem de drenaj în surplus, încălzire pentru sezonul de iarnă, spații pentru echipe și oficiali (vestiare pentru sportivi și arbitri, spații pentru mass-media (boxă, sală de conferințe, zonă de flash interviu etc.), puncte de prim-ajutor pentru spectatori (la fiecare tribună), centru de recuperare pentru sportivi (de tip spa şi medicină sportivă cu dotări aferente), post de control anti-doping și spații administrative.

Lucrările vor fi finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții.

Te-ar putea interesa și: