Daca scrierea unei dischete este o operatie banala, presupunand o simpla combinatie de „copy” si „paste”, cu „arderea” CD-urilor lucrurile sunt mai complicate. Atunci cand au aparut pe piata, mai precis, la inceputul anilor ‘90, unitatile de scriere – CD-writere – costau cat o mica avere. In schimbul unei „cutii” de dimensiunile unui calculator cu care puteai sa scrii date, plateai nici mai mult, nici mai putin de 3-4.000 USD. Acum, pentru o unitate mult mai performanta, dar mult mai mica, platesti, in medie, 60-70 USD.
Bineinteles, exista in continuare si dispozitive mai sofisticate, purtand marci precum Philips sau Western Digital, al caror pret se invarte in jurul a 200 USD. In afara de pret, utilizatorul trebuie sa tina cont de multe alte criterii. Sunt, de asemenea, importante memoria, viteza de ardere, dotarea cu ventilator si, nu in ultimul rand, rezistenta in timp. Apropo de marci, dincolo de faptul ca alegerea tine de preferintele fiecarui utilizator, majoritatea specialistilor sunt de parere ca Plextor este un fel de Rolls Royce al CD-writerelor.
O companie care isi pune pe CD materialele publicitare si scrie sute si sute de asemenea suporturi are nevoie de un dispozitiv cu un grad de fiabilitate ridicat si, implicit, mai scump. In schimb, un utilizator casnic care nu are nevoie de writer-ul de CD-uri decat o data pe luna, cand vrea sa copieze filmul sau jocul pe care l-a imprumutat de la un prieten, e potrivit si un dispozitiv cu performante mai slabe.
Fara doar si poate, viteza de scriere este parametrul asupra caruia se opreste orice potential cumparator. Vitezele au crescut de la 1x, echivalentul a 150 kbps, pana la 40x sau 48x, scrierea unui film de 700 MB facandu-se in trei-patru minute. Desigur, cu conditia ca si CD-ul blank sa permita o viteza de ardere corespunzatoare.

In anii ‘90, compromiterea unui CD costa o mica avere

Revenind la primii ani ai istoriei unitatilor de stocare optice, trebuie amintit faptul ca utilizatorii erau foarte stresati cand venea vorba de scrierea unui CD. In primul rand, era exclusa folosirea simultana a mai multor aplicatii. Aceasta pentru ca in cazul blocarii calculatorului CD-ul era compromis. si cand o bucata costa 10-20 USD, nu puteai ramane indiferent. Intre timp, a crescut memoria RAM a PC-urilor, dar si fabricantii de CD-writere si-au perfectionat produsele.
Concret, au aparut tehnologiile „burn proof” si „write proof”, prin care arderea discului nu este compromisa de eventualele intreruperi. Producatorii si-au dotat dispozitivele cu o memorie tampon (buffer) de 2, 4 si 8 MB, care permite continuarea inregistrarii, chiar daca s-ar produce o intrerupere a transferului de date. In plus, rularea simultana a mai multor aplicatii nu mai reprezinta un impediment insurmontabil. Totusi trebuie lasate libere cat mai multe resurse. De aceea, in timpul scrierii, nu este recomandabil sa folosesti doar clientul de mail, browser-ul de Internet si o aplicatie de editare.
Dar scrierea nu e poate un lucru suficient de spectaculos. Noile tehnologii permit si rescrierea CD-urilor, functie utila in special celor care arhiveaza date si au nevoie sa le actualizeze la anumite intervale. „Eu, de exemplu, din timp in timp, imi rescriu pe acelasi CD tot continutul folderului My Documents”, marturiseste Teo Paduraru, director general la Best Distribution. In orice caz, la rescriere viteza este de cateva ori mai mica.
Totusi, compact discul si, implicit, CD-writerul nu sunt ultimele racnete tehnologice in materie de stocare. Daca CD-ul permite stocarea a 650-700 MB, adica de cinci sute de ori mai mult decat o discheta, DVD-ul primeste o cantitate de informatii care se masoara in GB. Un DVD care permite scrierea pe ambele fete, pe cate doua straturi fiecare, poate stoca 5,2 GB. Insa si preturile unitatilor de scriere (DVD-writere) sunt pe masura: circa 400-500 USD. si, in mod sigur, performantele vor creste.