E prima reducere a producției din ultimii 8 ani; măsura a fost luată pentru a sprijini efortul de echilibrare a pieței, efort periclitat de producția în creștere a Rusiei în ultimele luni. Pragurile superioare de producție au fost limitate până când piața globală va fi aptă să ”absoarbă” producția existentă.

Rămân câteva întrebări:

  1. Cine va renunța la cote, având în vedere că ne așteptăm ca Nigeria, Libia și Iranul să fie exceptate?
  2. Cine va compensa (în minus) pentru a atenua producția statelor mai sus menționate?
  3. Se vor folosi datele statistice ale fiecărui stat în parte, nu ale Organizației, având în vedere că aceste date tind să fie mai mari decât cele ale OPEC?
  4. Când va deveni reducerea cotelor efectivă?

Câteva dintre aceste întrebări se îndreaptă către Arabia Saudită, care ar trebui să taie cel mai mult din producție. A produce mai puțin, dar mai scump, pare a fi la fel de bine pentru regat. Mai ales dacă ne uităm la sincronizare: e anotimpul în care consumul de carburanți și țiței scade dramatic. 

Fondurile hedge și-au mărit pozițiile brute short cu 50% săptămâna trecută, cu gândul la această săptămână plină de neprevăzut. O creștere a prețului la petrol va depinde și de numărul acestor poziții, care trebuie reduse. Petrolul Brent are oricum un preț sub pragul estimat, în pofida intervenției verbale din august a.c., când ministrul saudit al energiei a emis pentru prima dată ipoteza unei reduceri de producție. Acum, prețul a crescut cu 6% peste noapte, dar tot e departe de nivelul din august.

OPEC și prețul petrolului au fost încurajați de abilitatea acestui cartel nefuncțional de a ajunge la o înțelegere. SUA și alte țări care au costuri mari de producție au salutat decizia de la Alger, considerând că are potențial de a stabiliza piața. dar, diavolul se ascunde în detalii. Decizia a fost lucrul cel mai simplu: urmează punerea la punct a aplicării ei, până la 30 noiembrie a.c., adică următoarea reuniune OPEC.

Dacă ar intra și Rusia în ”joc”, am putea ajunge la nivelul de preț din iulie, dar pare puțin probabil acum. Estimarea noastră ca petrolul să rămână între 45$ și 50$ în lunile următoare nu e afectată de anunțul de ieri, cu atâtea detalii de stabilit și chestiuni sensibile de lămurit.

Te-ar putea interesa și: