Arabia Saudită dublează preţul apei din cauza ieftinirii petrolului

Arabia Saudită dublează preţul apei din cauza ieftinirii petrolului
Publicat de Valentin Gros la 2 noiembrie 2015, 18:14

Arabia Saudită a decis să majoreze preţul apei pentru consumatorii non-rezidenţiali, o dovadă că Guvernul a început să reducă subvenţiile în condiţiile în care preţul redus al petrolului pune presiune pe buget, transmite Reuters.

Începând cu data de 16 decembrie, preţul plăti de consumatorii industriali, organismele publice şi marile companii pentru un metru cub de apă va creşte până la 9 riali (2,40 dolari) de la 4 riali în prezent, informează cotidianul local al-Watan citând un comunicat al Ministerului Apei şi Electricităţii.

Potrivit surselor oficiale citate de presa din Arabia Saudită, Guvernul vrea să reducă creşterea consumului de apă şi să descurajeze risipa. În schimb, consumatorii casnici, care se bucură de mult timp de preţuri scăzute la apă în conformitate cu subvenţiile generoase oferite de Guvern, nu vor plăti preţuri mai mari. 

Reducerea la jumătate a preţului petrolului în ultimele 12 luni a făcut ca deficitul bugetar al Arabiei Saudite să treacă pragul de 100 de miliarde de dolari, punând presiuni asupra autorităţilor să reducă cheltuielile chiar dacă Guvernul ezită să facă reduceri de cheltuieli în domeniile sensibile. Săptămâna trecută, ministrul Petrolului a declarat că Arabia Saudită discută o posibilă reducere a subvenţiilor la combustibili dar nu a oferit alte detalii. 

Informaţiile publicate în presa din Arabia Saudită nu precizează care va fi suma care ar putea fi economistă de Guvern prin creşterea preţurilor la apă pentru consumatorii industriali. Însă această decizie ar putea ajuta la reducerea consumului de energie, deoarece o mare parte din apa consumată în Arabia Saudită este produsă de instalaţiile de desalinizare.

 AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.