Aproximativ 111.000 de copii vor primi bani să meargă la grădiniţă. Iohannis a promulgat legea
Asociația OvidiuRo anunță promulgarea, prin decretul prezidențial nr. 782 / 28 octombrie 2015, a legii privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Legea preia, la nivel de metodologie, mecanismul programului Fiecare Copil în Grădiniță (FCG), pilotat în ultimii 5 ani de Asociația OvidiuRo în 43 de comunități din România. Astfel, conform unei evaluări inițiale a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, 111.000 de copii din familii defavorizare vor putea beneficia de tichete sociale condiționate de prezența la grădiniță.
Proiectul de lege a fost votat în octombrie 2015 de plenul Camerei Deputaților cu 289 de voturi ,,Pentru”, 1 ,,Împotrivă” și 5 ,,Abțineri”. Senatul a votat legea în iunie 2015 cu o majoritate la fel de clară: 117 voturi ,,Pentru”, 2 ,,Abțineri” și nici unul ,,Împotrivă”.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




