‘Văd scăderi în dinamica exporturilor şi la producţia industrială. Sunt semne care mă îngrijorează. Am fost forţaţi cumva, prin TVA şi altele, să mergem spre export. A fost un marş forţat. Începem să gâfâim şi avem probleme’, a spus Pogonaru.

Reprezentantul AOAR a menţionat că rapoartele analiştilor străini privind România sunt pline de optimism, pentru că autorităţile au luat anul trecut măsuri de austeritate care au asigurat echilibrul financiar, iar acest context este favorabil atacurilor speculative asupra leului.

‘Aprecierea leului începe să se simtă în dinamica exportului României, care a fost motorul creşterii, nu investiţiile. Nu mă aştept în perioada următoare la mişcări importante în zona investiţiilor’, a mai spus preşedintele AOAR.