Apple lansează CarPlay la Geneva. Asistentul personal Siri, la dispoziţia şoferilor
Compania americană Apple va prezenta la Salonul auto de la Geneva (6-16 martie) CarPlay, un sistem care va permite şoferilor să se conecteze la smartphone sau tabletă folosind comenzile tactile sau vocale.
După ce a anunţat programul iOS in the Car anul trecut la conferinţa anuală a companiei, Apple demarează programul luna aceasta împreună cu parteneri precum Ferrari, Mercedes-Benz şi Volvo.
Denumit CarPlay, sistemul este descris ca o modalitate mai inteligentă, sigură şi distractivă de a folosi iPhone în maşină. Şoferii pot controla CarPlay folosind interfaţa nativă a autombilului sau pot apăsa un buton de pe volan pentru a activa asistentul personal Siri.
Odată ce smartphone-ul este conectat la vehicul via CarPlay, Siri va putea asista şoferul oferindu-i acces la contacte, notificări, mesaje etc. Şoferul va putea face apeluri printr-o comandă vocală sau va putea dicta un mesaj fără să fie nevoit să ia mâinile de pe volan.
CarPlay funcţionează cu hărţile Apple pentru a oferi detalii despre traseu, ambuteiaje sau pentru a estima timpul de sosire. CarPlay oferă acces şi la iTunes Radio sau Spotify.
Apple CarPlay va funcţiona pe terminalele iPhone 5s, 5c şi 5 şi va fi disponibil sub forma unui update. CarPlay va fi disponibil, de anul acesta, pe automobilele Ferrari, Mercedes-Benz, Volvo, BMW, Ford, General Motors, Honda, Hyundai, Jaguar Land Rover, Kia, Mitsubishi, Nissan, PSA Peugeot Citroën, Subaru, Suzuki şiToyota
Google, rivalul Apple, lucrează cu Audi şi Volkswagen la un sistem similar.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




