Apple a înregistrat denumirea “App Store” la scurt timp de la lansarea magazinului său virtual, în 2008. Amazon.com a lansat “Amazon Appstore Developer Portal” în luna ianuarie şi deşi cei de la Apple i-au rugat să nu folosească această denumire, cei de la Amazon nu i-au luat în seamă.

“Această denumire îi va duce în eroare pe clienţi”, a declarat Kristin Huguet, purtător de cuvânt Apple.

Oficialii Microsoft au depus o plângere, tot în luna ianuarie a acestui an, împotriva cererii Apple de a înregistra marca “App Store”, susţinând că termenul este un nume generic pentru magazinele de aplicaţii. Acest proces se află în derulare.
Amazon Appstore oferă spre descărcare aplicaţii pentru sistemul de operare Android creat de Google.

Te-ar putea interesa și: