După alegerile din data de 26 mai se anunță un cutremur pe scena politică europeană. Președintele Franței, Emmanuel Macron a început negocierile în acest sens.

Sâmbătă la Strasbourg, Emmanuel Macron a început negocierile cu partidele Ciudadanos (Spania), VVD şi D66 (Olanda) şi VLD (Belgia), toate membre ALDE Europa. Noul grup ar putea avea un cuvânt important de spus în numirea viitorului președinte al Comisiei Europene. De asemenea, PLUS, partidul fostului prim-ministru Dacian Cioloş, ar putea intra în noul grup. Și partidul Democrat italian ar putea migra către acest nou aprtid.

Scena politică din Parlalemntul European este deja instabilă. Este foarte posibil ca FIDESZ să fie exclus din PPE. De asemenea, PES are o relaţie tensionată cu PSD.

PPE şi nici PES nu vor obţine suficiente locuri în Parlament pentru a forma o majoritate, ceea ce înseamnă că grupul Renaissance (Renaşterea – n.r.) urmează să joace un rol important ținând cont de circumstanțe.

„PPE se îndreaptă mai mult spre partea dreaptă a spectrului politic. Vedem cum președintele PE Antonio Tajani flirtează cu extrema-dreaptă și vedem cum PPE a asistat la derapajul anti-democratic al lui Orban timp de ani de zile pentru ca la final să se distanțeze de el doar cu jumătate de gură” dar a avut cuvinte de laudă la adresa președintelui francez: „îl invităm pe președintele Macron să discute propunerile sale cu toți partenerii pro-europeni din Europa”, relatează Euractiv.

„Din păcate, situația din România regresează. Grupul ALDE a decis la începutul lunii aprilie să excludă ALDE România. Ne așteptăm ca partidul ALDE să dea curs acestei decizii și să-i excludă oficial din mișcarea noastră cât mai repede”, a scris Guy Verhofstadt pe Twitter, în luna aprilie.

„Grupul Renaissance nu va fi singurul grup nou din PE după 26 mai. Condus de şefa extremei drepte din Franţa, Marine le Pen şi de viceprim-ministrul italian Matteo Salvini, noul grup suveranist din PE ar putea fi un adversar formidabil pentru pro-europenii lui Macron în condiţiile în care Adunarea Naţională (partidul de extrema-dreaptă din Franţa) e cotat ca primul în intenţiile de vot ale francezilor la mică distanţă de partidul preşedintelui Macron, iar suveraniştii şi euroscepticii italieni vor avea cel puţin un număr dublu de locuri în PE faţă de 2014”, conform proiecţiei Politico, citată de Digi24.